Preşedintele Iohannis a promulgat legea care reintroduce pensiile de serviciu ale aviatorilor

de S.T.    |    20 Apr 2015   •   19:14
Preşedintele Iohannis a promulgat legea care reintroduce pensiile de serviciu ale aviatorilor Foto: everydaytalks.co

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni, decretul de promulgare a legii care reintroduce pensiile de serviciu ale aviatorilor, şi care prevede că aviatorii şi personalul navigant beneficiază de pensii de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni de activitate.
  
Decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România a fost semnat, luni, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
   
În luna aprilie, Camera Deputaţilor a respins cererea de reexaminare a legii privind pensiile aviatorilor, formulată de fostul preşedinte Traian Băsescu, adoptând din nou, în calitate de for decizional, legea care prevede reintroducerea pensiilor de serviciu pentru personalul navigant profesionist.
   
Legea prevede că aviatorii şi personalul navigant beneficiază de pensii de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni de activitate anterioare lunii în care este depusă cererea de pensionare.
   
Prin respingerea cererii de reexaminare, plenul a păstrat forma legii aşa cum a fost adoptată de cele două Camere ale Parlamentului.
   
Proiectul de lege a fost adoptat de Parlament la sfârşitul anului trecut, dar a fost trimis spre reexaminare de fostul preşedinte Traian Băsescu pe motiv că este discriminatoriu.
   
Şeful statului a mai promulgat, luni, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente şi legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2014 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Parteneri
x close