Antena 3 CNN Actualitate Presupusul autor al jafului de la Castelul Corvinilor, capturat. Polițiștilor nu le-a venit să creadă unde l-au găsit

Presupusul autor al jafului de la Castelul Corvinilor, capturat. Polițiștilor nu le-a venit să creadă unde l-au găsit

Presupusul autor al jafului de la Castelul Corvinilor, capturat. Polițiștilor nu le-a venit să creadă unde l-au găsit
Sursa foto: Foto: Wikipedia
06 Mai 2017   •   11:38

Poliţiştii l-au reţinut pe presupusul autor al furtului de bani din casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara, soldat cu o pagubă de aproximativ 170.000 de lei, bărbatul fiind ridicat de oamenii legii din secţia de Ortopedie a Spitalului Municipal din localitate, unde acesta se internase. 

Suspectul are 30 de ani, iar după efectuarea unei percheziţii la domiciliul acestuia şi în urma probatoriului administrat, a fost reţinut vineri pentru 24 de ore. El va fi prezentat sâmbătă în faţa magistraţilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea stabilirii măsurilor legale în privinţa acestuia. 

"În acest caz, poliţiştii hunedoreni continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului şi a recuperării prejudiciului", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. 

Potrivit acestuia, suspectul are antecedente penale, fiind anchetat pentru furturi în străinătate. 

Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. 

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă în noaptea de 1 spre 2 mai, din primele estimări paguba ridicându-se la circa 170.000 de lei, bani rezultaţi din vânzarea biletelor în timpul minivacanţei. 

Poliţia a fost sesizată, marţi dimineaţă, de furtul sumei de bani de către un agent de pază, care a observat că geamul de la intrarea în casierie era spart şi că s-a intrat în incinta casei de bilete. 

Paza Castelului Corvinilor din Hunedoara este asigurată de o firmă de profil, relatează Agerpres.

×
Subiecte în articol: jaf hot
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close