Antena 3 CNN Actualitate Preţul alimentelor va creşte cu până la 25%

Preţul alimentelor va creşte cu până la 25%

Preţul alimentelor va creşte cu până la 25%
Sursa foto: Supermarket
25 Ian 2009   •   09:41

România va plăti mai scump pentru tot ceea ce cumpără de afară, drept urmare românii se vor confrunta cu cresterea tot mai mare a preţurilor. La toate acestea, contribuie, fireşte, şi leul care devine pe zice trece tot mai slab. În consecinţă, carnea se va scumpi cu cel puţin 5% în săptămâna care urmează, şi cu până la 25% în următoarea perioadă. Sunt aşteptate preţuri mai mari şi la lapte, pâine, zahăr şi medicamente.
Reprezentanţii asociaţiilor de producători susţin că preţurile alimentelor vor creşte începând chiar de la sfârşitul acestei luni. Alimentele vor fi primele produse afectate de devalorizarea monedei naţionale întrucât România este importatoare de materii prime.
Reprezenţii Asociaţiei Române a Cărnii susţine că preţul cărnii va creşte etapizat, cu până la 25%. Totodată pune creşterile anterioare pe seama importurilor uriaşe de carne. Soluţia ar putea fi reducerea TVA-ului. Şi pâinea, zahărul şi alte produse vor fi scumpite în următoarele lui. Astfel zahărul va costa cu 15% mai mult iar pâinea se va scumpi în februarie dar nu cu mai mult de 10 procente.
De la începurul lui februarie se scumpesc şi medicamentele cu 7-8%, spun distribuitorii. Măsura este însă una temporară, pentru că preţul medicamentelor va fi facturat doar în lei, la un curs de patru lei pentru un euro. Astfel, preţurile vor începe să scadă. Şi preţul la transportul rutier de marfă va fi mai scump cu 15-20%.
Potrivit cotidianului Evenimentul Zilei, întreaga industrie alimentară funcţionează defectuos. Mai precis, instituţiile de control nu-şi fac datoria şi se mulţumesc doar cu câteva amenzi date celor care nu respectă legea.
Antena 3

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close