El a afirmat că artistul italian a aflat de situaţia creată de Primăria Craiova şi nu va mai accepta în nici un fel să vină şi să concerteze aici. Telesi a menţionat, de asemenea, că s-a gândit timp de o lună dacă să facă sau nu publice aceste informaţii şi a ales să ţină conferinţa de presă la sediul PNL Dolj, întrucât de ceva timp îl cunoaşte pe Ion Groza, preşedintele PNL Craiova, fost subprefect al judeţului Dolj, care, în opinia sa, este ?o persoană foarte corectă?.
Ion Groza, care recent şi-a exprimat intenţia de a candida pentru funcţia de primar la Craiovei la viitoarele alegeri, a afirmat că Antonie Solomon nu a luat mită de la impresarul italian, însă este convins că a solicitat şpagă. La rândul său, primarul Antonie Solomon a jurat în faţa presei cu mâna pe Biblie şi cu privirea îndreptată către icoane că nu este nimic adevărat din acuzele care i se aduc. ?Nu îmi vine să cred! Vine un coate goale în Craiova, spune că îl aduce pe Bocelli, avem o discuţie şi după aia spune că i-am cerut şpagă. Şi el nu a vrut să o dea de moralitate!? Eu am spus de nu ştiu câte ori că ăştia sunt nişte vagabonzi. Nu erau ei în stare să îl aducă pe Bocelli. Am avut o singură discuţie cu ei. Este un mincinos. Vin ultimii gât-golaşi de Milano să atace primarul Craiovei?- a spus Antonie Solomon. Primarul a mai susţinut că oricum nu avea cum să discute cu Telesi întrucât nu ştie nici italiana, nici engleza şi nici să folosească un computer.
Rompres
Ştiri video recomandate