Antena 3 CNN Actualitate Primele declaraţii ale poliţistului care a provocat accidentul din Capitală

Primele declaraţii ale poliţistului care a provocat accidentul din Capitală

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:59 15 Ian 2022 Modificat la 18:09 15 Ian 2022
Primele declaraţii ale poliţistului care a provocat accidentul din Capitală

"Acest caz devoalează ce lanț al slăbiciunilor există şi nu este singurul care arată cât de putred a devenit sistemul de siguranță şi ordine publică şi, în general, Ministerul de Interne.

Poliţistul angajat din sursă externă a făcut perioada de pregătire doar două luni de zile: 6.02.2017-28.04.2017 la şcoala de agenţi din Câmpina. Ce să învețe el în două luni?

Când a fost întrebat de ce a lovit cu piciorul victima care se afla în stare de inconştinţă pe stradă polițistul a spus că el nu mai ştie cum a reacționat pentru că se afla în stare de şoc. Ori asta este iar o problemă foarte mare în pregătirea psihologică la testări.

Mai mult, el spune că ar fi văzut fetițele în ultimul moment pentru că venea un autobuz din sens opus şi fetele veneau prin spatele autobuzului. Acest lucru se va lămuri după expertiza tehnică", a spus Adina Anghelescu, jurnalist de investigații la Antena 3. 

Protest în fața secției de Poliție unde lucra agentul care a lovit-o mortal pe Raisa: "Acest copil a murit nevinovat

Părinții din cartierul în care locuia Raisa, fetița de 11 ani care și-a pierdut viața joi, după ce a fost lovită mortal pe trecerea de pietoni, au ieșit în stradă, în fața secției din Sectorul 1 unde lucra agentul de Poliție care era la volan și care a provocat teribilul accident.

„Dreptate pentru Raisa!" au scris, pe asfalt, oamenii, folosind lumânări în memoria fetiței care s-a stins joi și a fost înmormântată sâmbătă. Aceștia s-au strâns să protesteze și să ceară măsuri urgente pentru ca agentul de Poliție să fie tras la răspundere.

Avocatul familiei fetiței ucise când traversa strada, dezvăluiri exclusive din anchetă

În timp ce familia îndurerată își ia adio pentru totdeauna de la Raisa, șefii Poliției dau din colț în colț în această anchetă. Nu pot, nici până acum, să explice unde se grăbea agentul care nici măcar nu a încercat să frâneze când cele două fete i-au apărut în față pe trecerea de pietoni.

Între timp au început audierile în cazul tragicului accident, iar martorii au făcut și ei, pe parcursul acestor zile, mărturii șocante.

„Ancheta se desfășoară pe repede înainte, pentru că s-au făcut mai multe audieri. Eu am participat aseară la prima audiere - a fost audiată acea doamnă care lucra la magazinul din colț și de fapt informațiile că a fost mutată cu bocancul s-au transformat din informații de presă în probe în dosar.

Martorul spunea că fetița era inconștientă și nu mișca și a observat cu polițistul a mers fetiță pe care a mișcat-o cu bocancul și a întors-o pe o parte. Apoi au venit doi bărbați care l-au întrebat pe polițist de ce mișcă victima și i-au spus să sune la Salvare.

Apare în declarația martorei un Duster alb în care a fost urcat polițistul cu alți polițiști, care și ei la rândul lor vor trebui audiați. După ce s-au inflamat spiritele acel Duster a plecat. Deci, sunt multe elemente care ar trebui clarificate".

Șeful Poliției Capitalei, prima reacție în cazul copilei ucise de mașina unui polițist

Polițistul care a omorât o fetiță în accidentul de joi, din Capitală, și a rănit o alta, a fost pus la dispoziție, declară șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet: "având în vedere măsura dispusă de către procurorul de caz, conform statutului polițistului, în calitate de șef al Poliției Capitalei, am dispus retragerea de pe funcție și punerea lucrătorului la dispoziție".

Bogdan Berechet a precizat că "polițistul respectiv era în timpul programului, dar nu se afla într-o misiune urgentă".

×
Parteneri
x close