Sindicaliştii din învăţământ au hotărât să le treacă elevilor notele într-un caiet, nu în catalog, până când solicitările lor cu privire la legea salarizării unitare nu vor fi rezolvate.
Ministrul Educaţiei spune, însă, că refuzul profesorilor de a trece notele în catalog înseamnă nerespectarea regulamentului şcolar. Profesorii nu-şi fac probleme în ceea ce priveşte eventualele sancţiuni.
Elevii spun că măsura luată de dascăli este una benefică pentru ei.
Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ afirmă că data grevei generale se va decide printr-un referendum. Între timp, aceştia au decis că vor participa la protestele Alianţei Bugetarilor. Pe 5 octombrie aproximativ 800.000 de bugetari, printre care profesori, medici şi funcţionari publici, vor fi în grevă.
Antena 3
Ştiri video recomandate