Antena 3 CNN Actualitate Protan îşi suspendă activitatea în toate filialele

Protan îşi suspendă activitatea în toate filialele

Protan îşi suspendă activitatea în toate filialele
12 Noi 2008   •   08:55

Firma Protan suspendă activitatea în toate filialele din ţară. Anunţul oficial în acest sens va fi făcut miercuri. Inspectorii de mediu au decis, săptămâna trecută, să închidă firmei Protan în filiala din Popeşti Leordeni, pentru şase luni. Este ultima sancţiune prevăzută de lege, înainte de ridicarea autorizaţiei de funcţionare. Firma Protan a ajuns în această situaţie pentru că nu a reuşit să-şi construiască o staţie de epurare a apelor reziduale până la termenul la care se angajase să o facă, în momentul în care i-a fost acordată o perioadă de tranziţie.
Protan este una din firmele care au obţinut perioade de tranziţie din partea Uniunii Europene, pentru a se adapta la normele de mediu ale Uniunii Europene. Firma şi-a luat angajamentul ca până în 2015 să refacă instalaţia de protecţie a mediului, pentru a funcţiona ecologic. Respectiva perioadă de tranziţie negociată cu UE are termene clare pentru fiecare din instalaţiile cerute. Protan trebuia să construiască o staţie de epurare, până la 30 septembrie.

Antena3.ro

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close