Antena 3 CNN Actualitate Poliţiştii au aprins torţe fumigene în faţa Guvernului, să fie văzuţi de premierul Cîţu. "Cel mai surd guvern din ultimii ani!"

Poliţiştii au aprins torţe fumigene în faţa Guvernului, să fie văzuţi de premierul Cîţu. "Cel mai surd guvern din ultimii ani!"

Angajaţii Ministerului de Interne protestează, miercuri, în faţa sediului Guvernului, după ce în ultimele săptămâni acţiunile lor nu au fost luate în seamă de reprezentanţii Executivului.

Poliţiştii au aprins torţe fumigene în faţa Guvernului, să fie văzuţi de premierul Cîţu. "Cel mai surd guvern din ultimii ani!"
17 Feb 2021   •   12:29

De astă dată, poliţiştii au vrut să fie siguri că sunt văzuţi şi auziţi, aşa că au aprins torţe fumigene colorate. De asemenea, au afişat pancarte şi bannere, au bătut la tobe şi au cântat imnul României.

Ei resping îngheţarea salariilor şi a sporurilor şi cer indexarea pensiilor cu valoarea inflaţiei, precum şi creşterea salariului minim corelată cu creşterea preţurilor.

Angajaţii M.A.I. susţin că "aşteaptă la rând încă din 2010" pentru o salarizare decentă şi echitabilă şi menţionează că în anul respectiv multe dintre drepturile lor, inclusiv plata muncii suplimentare, au fost eliminate.

Sindicalişti: Nu putem înghiţi la nesfârşit amânările, bugetarii nu trebuie împărţiţi în fraieri şi şmecheri

"Avem o nouă lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaţionale. Însă sectorul public nu este împărţit în şmecheri şi fraieri. Nu putem înghiţi la nesfârşit tergiversările.

Sporurile sunt îngheţate din anul 2010. Din anul 2021 îngheaţă din nou şi salariile după doar doi ani de aplicare a legii-cadru, însă îngheaţă exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege şi care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în anul 2022 (...)

Creşterea deficitului bugetar este un pretext la îndemână pentru toate guvernele dispuse în primul rând să taie", spun sindicaliştii.

Ei caracterizează echipa premierului Cîţu drept "cel mai surd guvern din ultimii ani".

Pe parcursul zilei de miercuri, în faţa Palatului Victoria urmează să se desfăşoare şi protestele angajaţilor din sănătate şi din administraţie.

×
Subiecte în articol: Piata Victoriei
Parteneri
Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Ar putea fi reluat de la zero
x close