Antena 3 Actualitate Raed Arafat, anunț de ultimă oră despre restricții

Raed Arafat, anunț de ultimă oră despre restricții

de Gabriel Dano    |    19 Ian 2022   •   21:43
Raed Arafat, anunț de ultimă oră despre restricții
Sursa foto: Hepta

Raed Arafat, a declarat de miercuri că 43 de persoane care au fost infectate cu SARS-CoV-2 au ajuns la ATI. Potrivit șefului DSU, la nivel național s-a depășit cifra de 500 de cazuri de persoane internate la terapie intensivă.

Raed Arafat susține că deocamdată impactul pe ATI nu este unul major, existând încă suficientă capacitate de preluare

„Din fericire, până acum, impactul nu este unul major, care să necesite paturi suplimentare şi capacităţi suplimentare. (…) Astăzi am depăşit 500 de cazuri în secţiile de terapie intensivă, dar capacitate pentru preluare încă există, nu putem să spunem că am intrat într-o situaţie de incapacitate", a declarat Raed Arafat.

În plus, Raed Arafat a subliniat că deocamdată nu vor fi instituite noi restricții pentru prevenirea Covid-19.

În ceea ce privește testarea anti-Covid a elevilor, Arafat a menționat că licitația este în derulare.

Bilanț COVID-19 din 19 ianuarie 2021, în România. Aproape 17.000 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Bilanț COVID-19 din 19 ianuarie 2022, în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 16.610 de cazuri.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.610 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 150 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.073 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

În total, până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.944.916 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 23.389 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

1.793.668 de pacienți au fost declarați vindecați.  

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.548 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos. 

Până astăzi, 59.385 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Bilanț COVID-19 din 19 ianuarie 2021, în România. Distribuția pe județe

În intervalul 18.01.2022 (10:00) – 19.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 58 de decese (31 bărbați și 27 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt,  Prahova, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 58 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani , 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 58 de pacienți decedați, 51 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între  grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani și prezentau comorbidități. 

Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău și Ilfov, unul în luna noiembrie 2021 și unul în luna decembrie 2021.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.534, cu 316 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 530 de persoane, cu 43 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 530 de pacienți internați la ATI, 57 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 387 sunt minori, 374 fiind internați în secții, cu 37 mai mult decât în ziua anterioară și 13 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.480.175 de teste RT-PCR și 6.722.861 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.527 de teste RT-PCR (14.652 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.875 la cerere) și 51.595 de teste rapide antigenice. 

În raportarea de astăzi din alerte.ms.ro, pentru testele RT PCR sunt 2 laboratoare care au făcut prima raportare, astfel există un surplus de 34.551 de teste la totalul de teste RT PCR efectuate până în prezent. Mentionez ca aceste trei laboratoare au trimis mailuri explicative catre INSP in care au confirmat datele raportate in alerte.ms.ro. Laboratoarele au trimis e-mail-uri explicative către INSP, în care au confirmat datele raportate prin intermediul aplicației informatice.

Această corecție nu afectează numărul persoanelor pozitive, pentru că fiecare test pozitiv este raportat în coronaforms în momentul prelucrării.

Numărul persoanelor pozitive de astăzi este rezultat doar din testele efectuate în ultimele 24 de ore.

 

×
Subiecte în articol: Raed Arafat

Ştirile Antena 3 sunt şi pe Facebook sau pe Google News

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close