Rareș Bogdan: Vom cere demisia Guvernului și alegeri anticipate de urgență

26 Mai 2019   •   21:54
Rareș Bogdan: Vom cere demisia Guvernului și alegeri anticipate de urgență

Rareș Bogan, candidatul care deschide lista PNL la alegerile europarlamentare, a spus că vor cere demisia Guvernului Dăncilă și vor cere alegeri anticipate de urgență. 

„Noi vom iniția moțiune de cenzură, vom cere demisia de urgență a Cabinetului, iar în cazul în care acest lucru va întârzia, vom veni cu o moțiune de cenzură”.

„Dat fiind faptul că în acest moment PSD și aliații lor din ALDE, cei care n-au făcut pragul electoral, nu mai au legitimitatea de a conduce România, vom cere alegeri anticipate de urgență pentru ca românii să se poată exprima cu privire la cine doresc să-i conducă în următorii ani”.  

Rareș Bogdan a criticat modul în care au fost organizate alegerile din Diaspora și faptul că Guvernul nu a permis ca românii din străinătate aflați în fața secțiilor de vot să-și poată exprima alegerea și după încheierea programului de vot. 

„Situația e extrem de simplă. Noi ne-am propus un scor de 25% la aceste alegeri. După toate calcule și exit-poll-urile, scorul e mai mare decât cel pe care l-am fixat. Sunt încântat, dar în același timp îngrijorat de faptul că cei din conducerea PSD nu înțeleg ce au făcut astăzi cu peste 4 milioane de români din afara granițelor”.  

„Din nou vom fi pe primele pagini ale ziarelor din cauza modului incalificabil în care au organizat alegerile în Diaspora. Au fost cozi kilometrice și peste 100.000 de români nu au reușit să voteze. Nu înțeleg de ce doamna Dăncilă nu a dat ordonanță de urgență pentru prelungirea cu două ore a scrutinului, cum nu înțeleg de ce nu au permis ca cei aflați în fața secțiilor de vot să fie înscriși pe liste pentru a vota. E un act grav pe care l-au săvârșit împotriva cetățenilor români. Nimeni nu știa cum votează acești oameni. Poate erau votanți PSD. În continuare, PNL va lua o decizie mâine, acum suntem rezervați. După ce vedem rezultatul final. vom lua o decizie. Dar azi PSD nu mai are legitimitatea de a conduce România”. 

Rares Bogdan a mai spus că PSD nu mai are dreptul să conducă România și că PNL e pregătit să preia guvernarea. 

ExitPOLL
Parteneri
x close