Etnologul şi folcloristul român Simion Florea Marian a notat în al său volum „Sărbătorile la români”, din 1898 că prima zi a Postului Mare al Paștelui avea o însemnătate deosebită încă din vremuri străvechi.
Cu toate că se lucra în "lunea curată”, românii din Banat se dădeau în „scrânciob” sau se cărau în legănuș pentru a-și asigura sănătate pe tot parcursul anului. În aceeaşi regiune geografică a României, începea și țesutul cămășilor în gospodării, odată cu "lunea curată", prima zi a postului Paştelui.
În "lunea curată", în Bucovina, se mânca doar mâncare rece, motiv pentru care femeile nu fierbeau nimic în "lunea curată”: pâine, mălai, varză murată, castraveți murați.
Această datină era respectată cu sfinţeni de români în "lunea curată", astfel încât toţi cei din familie să fie protejaţi de "bube" şi alte boli.
De pildă, în Moldova, în unele zone, Lunea curată” reprezenta ziua în care femeile nu făceau altceva decât să spele vasele din gospodărie și să împartă lumânări de pomană pentru cei adormiţi din neamul lor.
"Lunea curată" şi tradiția borșului
În Moldova și Bucovina, în "lunea curată" exista obiceiul Spolocaniei, mai exact al „spălării”, care consta, de fapt, în consumul de borș gol cu pâine sau mălai pentru a-și curăța corpul de mâncarea "de dulce".
Tot etnologul Simion Florea Marian ne aduce aminte că această tradiţie a degenerat într-un consum exagerat de băuturi alcoolice, întrucât oamenii au ajuns să se spele cu rachiu în loc de borșul făcut de gospodine.
De asemenea, tot în "lunea curată” românii țineau și tradiția înăcritului de borș. Această tradiţie se făcea prin înmuierea tărâțelor de secară în apă rece într-un vas de lemn special făcut.
După înmuierea tărâţelor, se turna apă clocotită peste tărâțe și se lasă la răcit. Ulterior se punea deasupra tărâțe vechi, de la un alt borș, pentru ca borșul nou să să dospească și să se înăcrească mai repede pentru a putea fi consumat.
