Antena 3 CNN Actualitate Religie "Marile religii ale lumii vor dispărea". Care este explicaţia cercetătorilor pentru acest fenomen dur

"Marile religii ale lumii vor dispărea". Care este explicaţia cercetătorilor pentru acest fenomen dur

"Marile religii ale lumii vor dispărea". Care este explicaţia cercetătorilor pentru acest fenomen dur
Sursa foto: Foto: Pixabay
15 Mai 2016   •   14:17

Oamenii de ştiinţă susţin că principalele religii ale lumii, printre care se numără creştinismul, islamismul, iudaismul, hinduismul şi budismul vor dispărea treptat, dar sigur. 

Cercetătorii spun că aceste religii s-au dezvoltat pe baza diferenţelor dintre clasele sociale. Datorită faptului că ofereau oamenilor principii morale după care să trăiască, sistemele de credinţă au ajutat, mai mai mult sau mai puţin, la neutralizarea acestor discrepanţe.

Acum însă, odată cu creşterea bunăstării la nivel global, nevoia oamenilor de a crede în zei moralizatori se află în declin, susţine Dr. Nicolas Baumard, profesor la École Normale Supérieure in Paris, în New Scientist.

Belşugul le permite oamenilor să ducă un stil de viaţă mai puţin alert, în care fac copii mai târziu şi mai puţini. În urmă cu 2.500 de ani, doar elita civilizaţiilor egipteană şi sumeriană adopta acest stil de viaţă. Restul populaţiilor trăiau repede şi mureau tinere, ceea ce creea un dezavantaj evoluţionist pentru oamenii bogaţi. Drept urmare, elitele au promovat zeii moralişti pentru a se asigura că oamenii mai activi sexual şi mai agresivi nu îi uzurpă. 

Dar acum, când belşugul devine mai răspândit în lume, religiile moralizatoare ar putea dispărea. "Cu cât mai mulţi oameni devin înstăriţi şi adoptă o strategie înceată, nevoia de a condamna strategiile rapide scade şi, odată cu ea, beneficiile de a menţine crezul religios care justifică asta. Dacă acest lucru va fi adevărat, iar mediul nostru continuă să se îmbunătăţească, atunci, ca şi religiile greco-romane dinaintea lor, creştinismul şi alte religii moralizatoare vor dispărea", a spus Baumard, conform Daily Mail.

×
Subiecte în articol: crestinism religie
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close