Marea Neagră şi conflictele mai mult sau mai puţin tacite care se duc în această regiune, au fost consemnate în documentull final al summitului NATO din 14 iunie.
România devine, din această perspectivă, turnul de observație al NATO în zonă și, în același timp, frontiera vulnerabilă a Alianței Nord-Atlantice, în fața ofensivei Rusiei.
Bucureștiul a reușit să impună în documentul final al summitului NATO de la Bruxelles:
1. Promisiunea că Alianța își va mări contribuția și prezența „pe pământ, pe mare și în aer” în regiunea Mării Negre
Această precizare oferă României o importanță relativ egală cu cea a Poloniei la Marea Baltică.
Locul Mării Negre în calcululele strategice ale Rusiei a evoluat fundamental, Moscova fiind decisă să domine întreaga regiune, pe care de altfel o consideră acum ca fiind ”de importanţă vitală”.
Calculele strategilor ruşi urmăresc beneficiile strategice pe termen lung aduse de schimbarea balanţei de putere la Marea Neagră în favoarea Rusiei şi de menţinerea supremaţiei militare.
Politica rusă nu este tocmai aventuristă, deoarece se bazează pe deţinerea iniţiativei strategice în vecinătatea sa imediată. De altfel, Moscova a luat în calcul procesele decizionale greoaie la NATO şi întârzieri mari ale potenţialului răspuns militar din partea aliaţilor la o manevră militară mai periculoasă a Rusiei.
Moscova a trecut la o politică militară agresivă în regiunea Mării Negre, context în care s-a angajat în eforturi sistematice pentru a revitalizarea flotei. În paralel, a trecut la acţiuni dedicate preluării controlului în Marea Azov şi în Marea Neagră.
Încorporarea Crimeei în 2014 a adus Rusiei câteva sute de kilometri de coastă, posibilitatea de a-şi moderniza navele de război şi bazele navale, respectiv de a înzestra flota cu noi submarine, fragate şi rachete într-un mod neîngrădit din exterior (de exemplu de Kiev).
La Novorosiisk și în Crimeea au fost aduse noi vase de luptă, au fost montate rachete care pot ajunge până pe malul românesc al mării sau pot ținti Bosforul.
Pontul Euxin este un mare depozit de muniții, unde oricând pot fi smulse teritorii din ceea ce Rusia numește vecinătatea ei apropiată, adică spații care au făcut parte până în 1991 din Uniunea Sovietică.
Ucraina este prima vizată, după ce Georgiei i-au fost luate Abhazia și Osetia de Sud și Republicii Moldova, Transnistria. Moscova a trimis acum două luni 100.000 de soldați și mașini de luptă la granița estică a Ucrainei.
Rusia a anunţat oficial că este vorba doar de o "verificare a capacităţii de luptă" pe întreg teritoriul, inclusiv Peninsula Crimeea.
Concentrarea trupelor în apropierea graniţei cu Ucraina a avut loc pe fundalul unei noi escaladări în Donbas, unde pierderile armatei ucrainene în războiul imobil cu separatiştii sprijiniţi de Rusia crescuseră dramatic. Şi acest element a făcut să sporească îngrijorarea privind o posibilă confruntare militară directă între Rusia şi Ucraina.
2. NATO vorbește pentru prima dată despre sprijinul pe care îl acordă integrității Republicii Moldova, reformelor democratice și asistenței privind apărarea acestei țări
Această mențiune este o altă reușită a României la summitul NATO de la Bruxelles. Alianța îi cere Rusiei să-și retragă trupele staționate cu forța pe teritorii care aparțin Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova și îi transmite că NATO nu va reveni la relații normale cu Mosocova până când aceasta nu-și va respecta obligațiile internaționale și nu va demonstra că pune în aplicare dreptul internațional.
3. Un alt punct bifat de România este menționarea, în textul dat publicității la finalul summitului de luni, a importanței Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență inaugurat de curând la București
România vrea să devină cu ajutorul acestui Centru „un pol de excelență și un furnizor de expertiză pentru statele membre ale NATO și ale Uniunii Europene”, după cum spunea președintele Klaus Iohannis.
România s-a străduit ani de zile să convingă Statele Unite și NATO că este un partener predictibil în care pot avea încredere și că diferitele sincope au fost doar accidente de parcurs. Parteneriatul Strategic cu SUA și investițiile militare majore făcute de americani în România au determinat Bucureștiul să fie de partea Washingtonului cu fiecare ocazie, inclusiv la summiturile NATO, unde statele vechii Europe aveau păreri diferite, inclusiv acum, când Franța și-ar fi dorit mai multă suveranitate a UE față de SUA, iar Germania a vorbit despre Europa care ar trebui să fie „un partener transatlantic puternic și nu protejatul Americii”.
