Antena 3 CNN Actualitate Revoltă în satul unde un tată a fost ucis în bătaie. Înainte să moară, Cătălin a spus cine l-a ucis. Suspecţii sunt liberi

Revoltă în satul unde un tată a fost ucis în bătaie. Înainte să moară, Cătălin a spus cine l-a ucis. Suspecţii sunt liberi

Radu Tiliță
1 minut de citit Publicat la 18:45 07 Ian 2021 Modificat la 18:45 07 Ian 2021
o_1ereq2em6d5uu6br451dc816d6b.jpg

Joi a fost înmormântarea tânărului de 20 de ani, iar tot satul a fost alături de familie, pentru a-l conduce pe Cătălin Andrei Lache pe ultimul drum. Oamenii au ieşit revoltaţi din case, după ce procurorii au decis cercetarea în libertate a celor patru tineri despre care martorii spun că au participat la bătaia în urma căreia Cătălin a murit.

Înainte să-şi dea ultima suflare, tânărul, tată a doi copii, le-a spus câtorva martori care au sunat la 112 că un anume "Chinezu" l-a tăiat, referindu-se la un localnic de 40 de ani cu această poreclă.

Totul a pornit la o petrecere la care au participat zeci de persoane. Cătălin şi mai mulţi prieteni de-ai săi au intrat în conflict cu alţi tineri după ce Cătălin şi-ar fi stins ţigara în băutura unei persoane. De la vorbe grele s-a trecut rapid la violenţe. Tânărul de 20 de ani a căzut victima unei ambuscade pe stradă, a fost bătut cu parii, lovit cu un lanţ şi înjunghiat cu un cuţit, au declarat martorii în timpul anchetei.

Patru tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani au fost reţinuţi în noaptea crimei însă niciunul nu a recunoscut că ar fi dat cu cuţitul. În timpul audierilor, au recunoscut că l-au lovit pe Cătălin cu pumnii şi cu picioarele dar l-ar fi indicat pe acest "Chinezul" drept autorul crimei, cel care a lovit cu cuţitul. Judecătorii au decis cercetarea celor patru sub control judiciar

Un tânăr de 20 de ani, tată a doi copii, omorât în bătaie după o petrecere în pandemie. Gluma care i-a adus moartea

În ziua înmormântării, mama tânărului ucis a luat tricoul pe care acesta îl purta în noaptea crimei şi l-a agăţat în poarta unuia din suspecţi. "Am fost la ei la poartă, le-am lăsat un tricou cu băiatul meu, ca să mai iasă o dată cu cuțitul să-l mai taie. Avea găuri în cap că l-au bătut cu scânduri și cu lanuri . I-au rămas doi copii, de 1 an și 8 luni și o fetiță de 9 luni. Să le dea pe viață! Copiii mei nu erau criminali. Munceau să mă întrețină și pe mine. Dacă fur o găină, mă țin la arest? Mă ține! Cinci inși pe unul singur!”, a spus mama victimei.

La înmormântare, poliţiştii au trimis şi echipaje de mascaţi, pentru a fi evitate eventuale ciocniri între familia victimei şi suspecţi.

 

×
Etichete: prahova
x close