Antena 3 CNN Actualitate Român expulzat din SUA, a scăpat de poliţiştii de frontieră pentru că figura ca decedat din 2002

Român expulzat din SUA, a scăpat de poliţiştii de frontieră pentru că figura ca decedat din 2002

Român expulzat din SUA, a scăpat de poliţiştii de frontieră pentru că figura ca decedat din 2002
Sursa foto: politia de frontiera
01 Feb 2009   •   19:53

Poliţiştii de frontieră de la Otopeni au reuşit o adevarată performanţă: să reţină o fantomă. Mai exact este vorba de un bărbat, expulzat din America, dar care apărea în evidenţe ca fiind mort, de şapte ani. Cum nu-i puteau da drumul imediat, omul-fantomă a fost eliberat, după 24 de ore.
Robert Duţă a recunoscut că, în urmă cu aproape cinci ani a trecut ilegal frontiera în Statele Unite, unde a stat şi a muncit la negru. Înainte de Sărbători, a vrut să se întoarcă în ţară. Prins de americani, el a fost cercetat şi expulzat în România.
În ţară, însă, autorităţile au constatat că pe numele său fusese eliberat un certificat de deces, încă din anul 2002. Mort în acte, dar cât se poate de viu în faţa celor de la frontieră tânarul a fost reţinut la Otopeni. Nefiind însă în viaţă, în acte, poliţiştii au fost nevoiţi să îi dea drumul.
Poliţiştii cred că este vorba de o greşeala a celor de la evidenţa populaţiei. Autorităţile au fost deja înştiinţate iar eroarea va trebui îndreptată. Astfel, tânărul fantomă va putea să fie cercetat pentru trecerea ilegală a frontierei americane.
Antena3.ro

×
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close