Antena 3 CNN Actualitate Trei români, care se întorceau din Anglia, au murit într-un accident îngrozitor în Cehia

Trei români, care se întorceau din Anglia, au murit într-un accident îngrozitor în Cehia

Trei români, care se întorceau de la muncă din Anglia, au murit într-un accident îngrozitor pe o autostradă din Cehia.

Trei români, care se întorceau din Anglia, au murit într-un accident îngrozitor în Cehia
Sursa foto: Twitter
de Alin Tarnovschi    |    08 Iun 2022   •   11:40

Cei trei români, împreună cu alţi doi, toţi din Bacău, se întorceau din Anglia, cu un microbuz, în momentul în care s-a produs tragedia.

Accidentul s-a produs luni, 6 iunie 2022, pe autostrada D1 din Cehia, în direcţia oraşului Brno. Impactul a fost filmat de o cameră de supraveghere, iar pe imagini se poate observa cum microbuzul, care tractează o remorcă, este lovit din spate de un autoturism al cărui şofer încearcă să depăşească prea târziu.

După impact, microbuzul a derapat pe autostradă, apoi s-a răsturnat pe o parte, după ce s-a lovit de balustrada metalică de pe margine.

Unul dintre români a fost aruncat pe un geam al microbuzului, iar din cauza vitezei mari a ajuns într-un copac, la o înălţime de peste zece metri, şi a murit pe loc.

În total, trei români au murit în urma accidentului, iar ceilalţi doi au fost transportaţi în stare gravă la spitalele din apropiere.

Poliţiştii cehi au deschis o anchetă, iar şoferul autoturismului este cercetat acum pentru accidentul mortal pe care l-a provocat.

×
Subiecte în articol: accident Cehia
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close