Antena 3 CNN Actualitate Românii răniţi în Irak - în stare stabilă

Românii răniţi în Irak - în stare stabilă

Românii răniţi în Irak - în stare stabilă
15 Apr 2007   •   11:41

Starea celor patru militari români răniţi sâmbătă în Irak este stabilă. Cei patru se aflau într-un transportor blindat, care a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat într-o râpă, în apropiere de Talil. Militarul Dan Daniel Porumb a fost transportat, duminică dimineaţă, cu o aeronavă a coaliţiei multinaţionale, la spitalul Landsthul, Baza Americană Ramstein, din Germania, unde va fi supus unor investigaţii de specialitate la nivelul coloanei vertebrale. Alţi doi militari români care au fost răniţi în accident se află, în continuare, la Spitalul American Ballad, de lângă Bagdad. Plutonierul Alexandru Toma Petre a suferit o fractură la umărul stâng, iar caporalul Iacob Valentin Muscă, un traumatism toracic uşor. Cei doi militari urmează să revină în baza Tallil în cursul săptămânii viitoare. Plutonierul Victor Cornel Giuseppi Petrilă, care a suferit contuzii uşoare, a fost ţinut sub supraveghere medicală la spitalul bazei din Tallil, iar duminică dimineaţă a revenit în tabăra 'Dracula'.

Incidentul s-a produs în timpul unei misiuni de patrulare, în regiunea Dhi Qar. Transportorul amfibiu blindat a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat, la aproximativ 25 km Nord-Vest de Tallil. La faţa locului s-a deplasat o echipă de medici americani, care le-a acordat primul ajutor militarilor răniţi şi i-a transportat de urgenţă la spitalul din baza americană Camp Adder de la Tallil. O comisie condusă de locţiitorul comandantului Batalionului 495 Infanterie investighează circumstanţele producerii accidentului.

Plutonierii Victor Cornel Giuseppi Petrilă, Alexandru Toma Petre, caporalul Iacob Valentin Muscă şi fruntaşul Dan Daniel Porumb se aflau în Irak din luna februarie. Şeful Statului Major General al Armatei, amiralul Gheorghe Marin l-a informat pe şeful statului că militarii români se află în afara oricărui pericol.

Accidentul militarilor români redeschide subiectul retragerii trupelor din Irak. Aflat la Putna, într-o vizită privată, preşedintele s-a informat telefonic despre starea victimelor şi a afirmat că încă se gândeşte la o eventuală soluţie.

Antena 3

×
Parteneri
Este Ziua mondială a râsului | Beneficiile terapiei prin râs, pentru sănătate
x close