Antena 3 CNN Actualitate S-a furat candelabrul unei biserici din Suceava. Hoţii nu au fost prinişi

S-a furat candelabrul unei biserici din Suceava. Hoţii nu au fost prinişi

S-a furat candelabrul unei biserici din Suceava. Hoţii nu au fost prinişi
Sursa foto: Foto: panoramio.com
de M.Z.    |    29 Noi 2012   •   17:25

Poliţiştii suceveni caută hoţii care au furat candelabrul bisericii din localitatea Stroieşti, care se afla la restaurare în anexa unui localnic, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Suceava, Ionuţ Epureanu, candelabrul era de culoare galbenă şi avea o greutate de aproximativ 20 de kilograme, de acesta fiind ataşat şi un lanţ metalic de susţinere cu o lungime de circa cinci metri.

Policandrul se afla în posesia localnicului de aproximativ trei ani, cu ştirea preotului paroh, pentru recondiţionare.

Bărbatul în posesia căruia se afla candelabrul spune că, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a auzit câinii lătrând, a ieşit afară şi a constatat că, dintr-o anexă din curtea locuinţei, a dispărut policandrul bisericesc.

Poliţiştii au constatat, în urma verificărilor, că hoţii au escaladat gardul din spatele anexei, îndoind plasa de gard, iar uşa de acces în anexă nu era asigurată.




×
Subiecte în articol: fura Suceava
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close