Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Peste 13.000 de cazuri noi de COVID-19 și 31 de decese, săptămâna trecută

Peste 13.000 de cazuri noi de COVID-19 și 31 de decese, săptămâna trecută

Numărul infectărilor cu COVID-19 a scăzut ușor săptămâna trecută, potrivit buletinului de presă publicat marți de Ministerul Sănătății.

Peste 13.000 de cazuri noi de COVID-19 și 31 de decese, săptămâna trecută
Sursa foto: Getty Images/ Jackyenjoyphotography
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Oct 2023   •   13:29

În intervalul 25 septembrie - 01 octombrie 2023 au fost înregistrate 13.165 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

4.625 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.468.372 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența înregistrată la 14 zile este de 1.26.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 379 persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 1077.

De asemenea, la ATI, sunt internate 82 persoane.

Din totalul pacienților internați în prezent, 131 sunt minori, 129 fiind internați în secții și 2 în ATI.

În intervalul 25.09.2023 (10:00) – 01.10.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 31 decese (20 bărbați și 11 femei).

×
Subiecte în articol: Bilanţ COVID-19 COVID-19
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close