Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Măștile textile, interzise în școli și universități. Elevii și studenții, obligați să poarte la ore măști de uz medical

Măștile textile, interzise în școli și universități. Elevii și studenții, obligați să poarte la ore măști de uz medical

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că măștile textile vor fi interzise în școli și universități.

Măștile textile, interzise în școli și universități. Elevii și studenții, obligați să poarte la ore măști de uz medical
Sursa foto: Hepta
de Andreea Cigolea    |    24 Aug 2021   •   15:44

Ioana Mihăilă a vorbit și despre cele două scenarii pentru cazul în care infectările vor depăși 6 la mia de loucitori.

Ministrul a declarat că s-a ales varianta participării fizice a elevilor la școală, cu respectarea normelor de protecție până când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor se menține sub 6 la mia de locuitori.

Când incidența depășește 6 la mie, există două posibile scenarii, a spus ministrul. Unul este trecerea în învățământ online integral, iar altul sistem hibrid cu învățământ online pentru copiii nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a continua învățământul față în față pentru copiii vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 180 de zile.

Masca, obligatorie la școală în spațiile închise

În spațiile deschise masca nu va fi obligatorie, cu excepția ceremoniei de deschidere a noului an școlar, unde nu se va putea menține distanțarea fizică.

”Activitatea sportivă se poate desfășura preferabil în spații exterioare. În cazul în care condițiile meteo nu permit acest lucru, se pot desfășura în interior până la incidența de 2 la mie, fără mască de protecție”, a spus ministrul.

De asemenea, elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal, precum și studenții trebuie să folosească măști de uz medical. Nu se va mai mai permite utilizarea măștilor textile.

”Avem în vedere menținerea acestor măsuri deoarece cifrele privind severitatea infecției la copii sunt îngrijorătoare atât la nivel internațional, cât și la nivel național”, a declarat Mihăilă.

×
Subiecte în articol: copii mască
Parteneri
Ion Iliescu, mesaj surpriză pe blogul personal
x close