Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Moartea subită face tot mai multe victime. Dr. Tudor Ciuhodaru: "Asta face diferența între viață și moarte"

Moartea subită face tot mai multe victime. Dr. Tudor Ciuhodaru: "Asta face diferența între viață și moarte"

Sindromul morții subite la adulți face noi victime. Un dirijor austriac celebru a murit chiar în timpul unui concert pe care îl susținea în Germania.

Moartea subită face tot mai multe victime. Dr. Tudor Ciuhodaru: "Asta face diferența între viață și moarte"
Sursa foto: Antena 3
de Milena Niță    |    24 Iul 2022   •   20:00

Stefan Soltesz, în vârstă de 73 de ani, s-a prăbușit pe scenă în timpul concertului de la Teatrul Național din Munchen și a murit.

Opera de Stat a anunțat decesul a doua zi printr-un comunicat, fără să precizeze însă ce anume i-a provocat moartea. 

Maestrul austriac de origine maghiară este ultimul pe o listă tot mai lungă de persoane care se prăbușesc subit și ale căror decese sunt învăluite în mister. 

Dr. Ciuhodaru: ”Am avut pacienți cu accident vascular cerebral sau infarct miocardic chiar și la 30-40 de ani”

Medicul Tudor Ciuhodaru spune că, acest sindrom poate fi prevenit, dar este o problemă de sănătate publică pentru care țara noastră nu face mari pași.

”Să știți că aici este într-adevăr o problemă de sănătate publică, mai ales că moartea subită poate fi prevenită. Și ne uităm la un lucru extrem de important. 

Din păcate, în România prevenția este la pământ și nu există programe naționale de diagnostic precoce orientate spre analize. 

Vă reamintesc că în Norvegia, după un program care a fost derulat timp de 15 ani și în care s-au direcționat pacienții către analize, către evaluări, incidența bolilor cardiovasculare a scăzut cu aproape 80%. 

Din păcate, nici măcar vârsta nu este un factor protectiv. Am avut pacienți la Spitalul Clinic de Urgență Nicolae Oblu cu accident vascular cerebral sau cu infarct miocardic acut chiar și la 30-40 de ani.

În aceste condiții, sunt două soluții pe care le-am propus de fiecare dată: educație pentru sănătate, predată de la școală, pentru că de o parte, trebuie să știi să adopți un stil de viață sănătos, iar pe de altă parte, noțiunile de prim-ajutor să fie incluse în această educație pentru sănătate și, eventual, predate ca lumea și la școlile de șoferi. 

Dr. Tudor Ciuhodaru: ”La fiecare jumătate de oră, un român are un infarct și 1 din 10 nu supraviețuiește”

Dacă știi să intervii la timp, o viață poate să fie salvată”, a spus dr. Tudor Ciuhodaru, duminică, la Antena 3.

Întrebat dacă există anumite semne pe care organismul nostru ni le transmite, astfel încât să mergem la control, medicul a precizat: ”Gândiți-vă că la fiecare jumătate de oră un român are un infarct miocardic acut și aproape 1 din 10 nu supraviețuiește. 

Sunt 40 de cazuri de deces de cauză cardiacă, cel puțin în fiecare zi, iar asta înseamnă o incidență suficient de importantă. 

Așa că, pe lângă acele dureri precordiale cu caracter de ”gheară” cum le numesc oamenii, care iradiază în maxilare sau alte părți, să știți că și o simptomatologie digestivă de grețuri, vărsături, dureri abdominale poate indica un infarct interior sau o simptomatologie de tip osteo-articular, fără să aibă neapărat legătură cu un efort fizic intens. 

Semnele pe care corpul nostru le transmite. La ce să fim atenți

Durerile osoase pot să indice tot un infarct miocardic acut, iar pe de altă parte, o simptomatologie respiratorie, precum dispnee asociată transpirațiilor, palpitațiilor în contextul în care aceste lucruri apar în plină sănătate aparentă, pot fi semne de alarmă. 

Pe de altă parte, nu uitați acea formulă FAST - față asimetrică, amorțeală mână sau picior pe o parte, stâlcirea anumitor sunete și simetria ridicării brațelor. 

Iar timpul este esențial pentru prezentarea rapidă la spital, pentru că această formulă FAST, dacă ar fi cunoscută de fiecare dintre noi, ar putea salva o viață. 

Accidentul vascular cerebral se poate recupera complet, se pot salva vieți în cazul infarctului miocardic acut, dar este important - pe de o parte, educație pentru sănătate, m-am și plictisit de câte ori am propus acest lucru în Parlamentul României. 

Un capitol în plus la orele de biologie poate face diferența dintre viață și moarte, iar pe de altă parte, a ști să acționezi corespunzător în funcție de acele simptome poate face diferența dintre viață și moarte. 

A fost un nou semnal de alarmă că cel puțin la pacienții care au multe cazuri de acest gen în familie ar trebui să se prezinte la un control medical periodic și să-și facă o evaluare corectă, pentru că astfel facem prevenția, iar prevenția salvează vieți de fiecare dată”, a spus medicul Ciuhodaru, la Antena 3.

Sindromul morții subite la adulți - Cum se prăpădesc misterios tineri sănătoşi

Medicii şi familiile unor tineri care despre care se ştia că sunt sănătoşi şi au murit subit vorbesc în acest caz despre Sindromul morții subite la adulți.

Experţii de la Colegiul Regal Australian (RACGP) explică faptul că Sindromul morții aritmice bruște, cunoscut frecvent sub numele de SADS, este "un termen generic pentru a descrie decesele neașteptate la persoanele tinere (de obicei în vârstă de 40 de ani), a căror cauză este nedeterminată sau necercetată", potrivit dailywire.com.

Au fost cazuri, în străinătate, ale unor persoane de 19-31 de ani, aparent sănătoase, care aveau o viaţă activă şi care au murit brusc.

"Lucra pentru o companie de publicitate și se descurca foarte bine", povesteşte Margherita Cummins despre fiica ei, Catherine Keane, care a murit subit la vârsta de 31 de ani. "Mergea la sală și făcea 10.000 de pași în fiecare zi", completează femeia.

Ea povesteşte cum colegele de apartament ale fiicei sale au găsit-o moartă pe tânără, după ce nu mersese la micul dejun. Incidentul a avut loc anul trecut, potrivit 7news.com.au.

"I-au trimis un SMS la ora 11:20 și, când nu le-a răspuns, au verificat camera ei și au constatat că murise", relatează mama tinerei.

 

Facebook

O altă familie povesteşte cum și-a pierdut fiul sănătos, în vârstă de 19 ani, din cauza acestei boli misterioase, SADS, tot anul trecut, în luna aprilie.

"După cum majoritatea dintre voi știți, pe 2 aprilie 2021, ne-am pierdut în mod tragic frumosul nostru fiu și frate Liam, din cauza sindromului morții subite a adulților", se arată pe o pagină de strângere de fonduri pentru adolescent. 

"Liam avea doar 19 ani, un tânăr activ, în formă și sănătos", mai spune familia.

"Liam avea totul în viață, învăța să conducă, aștepta cu nerăbdare concertele planificate cu prietenii săi, multe excursii cu mașina și plănuia să meargă la universitate, când totul sa sfârşit într-un mod crud", continuă postarea. 

"Toate speranțele și visele lui s-au dus și ne-au fost furate și nouă!", mai spune familia.

Dr. Elizabeth Paratz, medic cardiolog de la Institutul Baker Heart and Diabetes din Melbourne, a declarat că în registrul lor "există aproximativ 750 de cazuri de persoane pe an, cu vârsta sub 50 de ani, din regiunea Victoria, cărora li se oprește brusc inima".

"Dintre acestea, la aproximativ 100 de tineri pe an nu se găseşte nicio cauză, chiar și după investigații extinse, cum ar fi o autopsie completă", a adăugat ea.

Care sunt persoanele expuse riscului morţii subite

1. "Prin urmare, rudele de gradul întâi (adică părinți, frați, frați, copii) ale unui individ care are o tulburare genetică aritmogenă au un risc de 50% de a avea, de asemenea, o variantă genetică pentru această afecțiune și, astfel, de a dezvolta afecțiunea respectivă", spune medicul.

2. De asemenea, orice leşin este de investigat medical.

3. Trebuie să fie atente toate persoanele care au avut sincope, convulsii în timpul efortului sau senzaţia de tresărire.

La rândul său, Medical Daily a precizat că aproximativ 210.000 de persoane "mor brusc și neașteptat în fiecare an din cauza unui stop cardiac subit în Statele Unite", citând American Heart Association. "Deoarece SADS este adesea diagnosticat greșit sau nu este deloc diagnosticat, nu este clar câți oameni îl au", se mai arată în raport.

×
Parteneri
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor
x close