Antena 3 CNN Life Sănătate Cazurile de gripă se răspândesc alarmant în Europa, inclusiv în România. Anunțul OMS despre o nouă tulpină periculoasă

Cazurile de gripă se răspândesc alarmant în Europa, inclusiv în România. Anunțul OMS despre o nouă tulpină periculoasă

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 09:56 18 Dec 2025 Modificat la 09:56 18 Dec 2025
o persoana este vaccinata in brat de un medic
"Gripa apare în fiecare iarnă, însă anul acesta este puţin diferit", avertizează OMS. FOTO: Hepta

OMS avertizează că gripa se răspândeşte în această iarnă în Europa mai devreme decât în mod obişnuit, după ce o nouă tulpină dominantă A(H3N2) exercită o presiune suplimentară asupra sistemelor sanitare din unele ţări, potrivit Agerpres.

Sezonul gripal a început cu aproximativ patru săptămâni mai devreme comparativ cu sezoanele anterioare, potrivit OMS.

Cel puţin 27 dintre cele 38 de ţări care au raportat date înregistrează o activitate gripală ridicată sau foarte ridicată. În Irlanda, Kârgâzstan, Muntenegru, Serbia, Slovenia şi Regatul Unit, s-a constatat că mai mult de jumătate dintre pacienţii testaţi pentru afecţiuni cu simptome asemănătoare erau infectaţi cu gripă.

"Gripa apare în fiecare iarnă, însă anul acesta este puţin diferit", a declarat Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa.

În România, Societatea Națională de Medicină a Familiei (SNMF) a informat medicii de familie și populația că Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a confirmat debutul sezonului gripal.

În acest context, SNMF a spus că se află în plină campanie de vaccinare și face apel la întreaga populație să meargă la medicul de familie pentru vaccinarea antigripală anuală. În prima săptămână din decembrie au fost raportate peste 3.000 de cazuri de gripă clinică la nivel național, de două ori mai multe decât în săptămâna precedentă.

Ce a cauzat răspândirea cazurilor de gripă în Europa

Potrivit lui Hans Kluge, o nouă tulpină, A(H3N2) subclada K, este responsabilă de aceste infecţii. Reprezentantul OMS a menţionat, însă, că nu există dovezi conform cărora aceasta ar provoca forme mai grave ale bolii.

OMS a declarat că această variantă reprezintă în prezent până la 90% dintre toate cazurile de gripă confirmate în regiune.

Datele preliminare din Regatul Unit indică, potrivit OMS, că actualul vaccin antigripal sezonier reduce riscul de complicaţii grave ale A(H3N2), chiar dacă vaccinarea nu poate preveni infecţia.

OMS a reiterat că vaccinarea rămâne cea mai importantă măsură preventivă pentru evitarea formelor grave de boală, în special în cazul grupurilor cu risc mai ridicat, cum ar fi persoanele în vârstă, cele cu afecţiuni subiacente, femeile însărcinate şi copiii. Personalul medical a fost, de asemenea, inclus pe lista prioritară.

Se preconizează că numărul cazurilor va continua să crească până la apogeul sezonului gripal, probabil la sfârşitul lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie, a precizat OMS.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close