Antena 3 CNN Actualitate Pace la Sectorul 1. Clotilde Armand și Romprest au încheiat războiul gunoiului, după luni întregi de scandal

Pace la Sectorul 1. Clotilde Armand și Romprest au încheiat războiul gunoiului, după luni întregi de scandal

După mai bine de jumătate de an în care locuitorii Sectorului 1, dar și cei ai Capitalei, au fost înconjurați de munți de gunoaie, Primăria condusă de Clotilde Armand a căzut la pace cu compania de salubritate Romprest.

Pace la Sectorul 1. Clotilde Armand și Romprest au încheiat războiul gunoiului, după luni întregi de scandal
de Cristi Popovici    |    25 Aug 2021   •   19:15

În cadrul unei întruniri care a avut loc la Prefectura București, cele două părți au convenit ca ridicarea gunoiului menajer de pe străzile Sectorului să se desfășoare în condiții normale, astfel încât să nu se mai repete imaginile rușinoase în care munții de deșeuri acopereau zeci de străzi.

„S-a semnat o minută în cuprinsul căreia s-au asumat niște obligații corelative. Noi vom continua să prestăm pentru o perioadă de timp până la sfârșitul lunii octombrie, condiționat de plata unor creanțe și în baza unui buget care a fost acum estimat, asumat și noi făcând niște concepții în sensul de reducerea unor frecvenței și de maximizarea unui aport să putem să deblocăm această situație. Urmând ca după această perioadă să analizăm activitatea în parametrii de funcționare ca din luna noiembrie să găsim o formulă iar de continuitate

Minuta aceasta va trebui să treacă prin Consiliul Local. Noi credem că este o soluție utilă necesară și una salvatoare raportat la situația de criză actuală.

Aceasta minută este un act premergător al protocolului care se va semna vineri și în urmă semnării acestui protocol vom demara activitatea în noile condiții agreate, în așa fel încât să nu mai existe probleme care au existat până acum

Este încă o dovadă a faptului că Romprest peste a făcut concesii, a venit în întâmpinarea autorității, a venit în întâmpinarea nevoilor cetățenilor, încât să așezăm lucrul acesta pe un făgaș normal", a spus pentru Antena 3 Iancu Toader, avocatul Romprest.

Viceprimarul Oliver Păiuşi: „Am ajuns la un consens”

„Suntem pe calea cea bună acum. Avem calea pe care trebuie să o urmăm prin încheierea unui protocol. Este o victorie a noastră a tuturor. Este ceea ce trebuie să se întâmple acum. Un serviciu de salubrizare pe care cetățenii să-l aprecieze.(...).Vom avea în vedere ca tarifele să fie corecte", a spus pentru Antena 3 viceprimarul Oliver Păiuşi.

Cele două părți urmează să-și rezolve în instanță restul diferendelor financiare, compania Romprest având de recuperat aproape 150 de milioane de lei, reprezentând facturi neplătite în ultimul an, precum și penalizări acumulate în această perioadă. 

Alin Stoica: "Ambele părți au avut în vedere interesul cetăţeanului”

„A fost o discuție, bună ambele părți au avut în vedere interesul cetățeanului. Primăria Sectorului 1 a arătat la rândul ei responsabilitate și cred eu că pe perioada viitoare lucrurile vor sta bine. Mai rămâne ca vineri să se încheie un protocol și dacă lucrurile vor rămâne și discuțiile vor continua pe același ton atunci, cu siguranță, lucrurile se vor rezolva", a spus pentru Antena 3 prefectul Capitalei Alin Stoica.

×
Subiecte în articol: criza gunoaielor Clotilde Armand Romprest
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close