Antena 3 CNN Actualitate Scandal uriaș privind referendumul. ”Dezvăluie gândirea lor bolnavă”

Scandal uriaș privind referendumul. ”Dezvăluie gândirea lor bolnavă”

Scandal uriaș privind referendumul. ”Dezvăluie gândirea lor bolnavă”
01 Oct 2018   •   20:45

Deputatul Steluţa Cătăniciu, vicepreşedinte ALDE, solicită Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie să ia atitudine faţă de folosirea minorilor în clipul intitulat "Copiii referendumului", distribuit pe internet. 

"În aceste zile este distribuit pe internet un videoclip revoltător, în care mai mulţi copii sunt folosiţi la filmarea unor scene violente, sub denumirea "Copiii referendumului", mesajul transmis fiind acela de boicotare a referendumului din 6 - 7 octombrie. Modul în care a fost realizat acest videoclip reuşeşte să revolte şi să dezvăluie gândirea bolnavă a celor care au fost în stare să folosească minori pentru transmiterea unui astfel de mesaj, cu un impact atât de puternic, sugerând metode folosite de Inchiziţie, care vor fi puse în practică după validarea referendumului şi arată cât de jos pot ajunge cei care nu înţeleg dreptul la liberă exprimare. Referendumul este cel mai democratic mod de exprimare al unui popor liber, reprezentând expresia suveranităţii naţionale a acestuia", spune Cătăniciu, într-un comunicat, transmis luni AGERPRES. 

Ea susţine că "în mod greşit" s-a ajuns într-un punct în care se vede "că scindarea pe tema referendumului generează o serie de acţiuni care nu mai ţin cont de raţiune şi de bun simţ".

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close