Antena 3 CNN Actualitate Se întâmplă în România: Cum vor românii să fie următorul preşedinte al statului

Se întâmplă în România: Cum vor românii să fie următorul preşedinte al statului

28 Iul 2014   •   12:15

Românii vor ca noul preşedinte să lupte împotriva corupţiei şi să nu fi avut probleme cu justiţia, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde şi citat în ediţia de luni a emisiunii "Se întâmplă în România", de la Antena 3.

Potrivit acestui sondaj, din câte se pare, Klaus Iohannis ar putea avea probleme mari în cazul desemnării pentru candidatura la alegerile prezidenţiale din partea Alianţei Creştin Liberale.

Liderul liberal nu este creştin ortodox şi are probleme cu justiţia. Este vorba de procesul cu ANI, iar o decizie finală în acest sens este aşteptată în perioada următoare.

Iată câteva dintre caracteristicile pe care le doresc românii de la viitorul preşedinte al României, potrivit Focus Grup Avangarde:

1. Să fie român
2. Să fie patriot
3. Să fie creştin ortodox
4. Să fie familist
5. Să fie european
6. Să nu fi avut probleme cu justiţia
7. Să lupte împotriva corupţiei


×
Parteneri
Oraşul din România cu cele mai mici facturi la energie. Secretul preţurilor mici la încălzire
x close