Antena 3 CNN Actualitate Sechestru pe casele omului lui Udrea, Florin Popescu

Sechestru pe casele omului lui Udrea, Florin Popescu

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 13:23 29 Apr 2014 Modificat la 13:23 29 Apr 2014
Sechestru pe casele omului lui Udrea, Florin Popescu
Foto: Agerpres
Procurorii au pus sechestru şi au dispus notificare ipotecară, până la concurenţa sumei de 485.500 de lei, pe două imobile ale deputatului Florin Popescu, din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, a anunţat, marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie. 
 
Florin Popescu, omul Elenei Udrea, este acuzat că în 2012 a cerut patronului a două societăţi comerciale 70 de tone de carne de pui, pe care urma să o împartă în campanie electorală drept mită. 
 
Deputatul Florin Popescu a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că procurorii anticorupţie l-au chemat pentru a-i aduce la cunoştinţă instituirea sechestrului asigurător pe casa lui şi pe cea a părinţilor săi.

"S-a pus sechestru pe casa în care stau eu şi pe cea în care stau părinţii mei", a spus, marţi, Florin Popescu.
 
Politicianul a fost citat să se prezinte marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.
 
La ieşirea din sediul DNA, Florin Popescu a mai spus că urmează să dea o declaraţie în acest caz, arătând că este la dispoziţia anchetatorilor şi că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat. 

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a dat aviz negativ, ieri, cererii procurorilor de arestare a deputatului PMP, Florin Popescu. Avizul este însă consultativ. Decizia finală aparţine plenului Senatului.

DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.
 
Deputatul Florin Popescu a declarat, luni, după ce Comisia juridică a respins cererea privind arestarea sa preventivă, că nu a mâncat nici măcar o aripă de pui şi că acuzaţiile se referă la trafic de influenţă, şi nu la luare de mită.
 
"Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am mâncat nici măcar o aripă de pui de acolo. (...) Mă acuză de trafic de influenţă, nu că am luat mită. Sunt două chestiuni diferite. Nu mă acuză că am luat mită. (...) Cei care au dat acest denunţ sunt anchetaţi pentru evaziune fiscală ori, dacă interveneam, probabil că nu se ajungea aici", le-a spus Popescu jurnaliştilor.
 
Unul dintre oamenii lui Popescu l-ar fi minţit pe proprietarul depozitului unde urma să fie depozitată şpaga electorală, spunând că puii sunt de fapt pentru o acţiune umanitară organizată de Consiliul Judeţean. De asemenea, pentru ca mita să nu fie descoperită, reprezentanţii firmelor implicate au făcut avize false de însoţire a mărfii, adică pentru cele 70 de tone de carne.

Pe 23 aprilie, deputatul Florin Popescu a anunţat că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziţia Justiţiei şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

Florin Popescu: DNA mă acuză că am luat nişte saci cu produse agricole. Oricum, nu sunt droguri

În ultima declaraţie de avere, Popescu a spus că deţine cinci terenuri, o casă şi trei apartamente. Deputatul a declarat şi un credit de 9.000 de euro şi că are câte 5% acţiuni la două firme.  

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.

×
Parteneri
x close