Antena 3 CNN Actualitate Ședință crucială în Guvernul Dăncilă. Premierul va remania opt miniștri

Ședință crucială în Guvernul Dăncilă. Premierul va remania opt miniștri

Ședință crucială în Guvernul Dăncilă. Premierul va remania opt miniștri
Sursa foto: Foto: Viorica Dăncilă/ Facebook
15 Iul 2019   •   08:11

Zi decisivă pentru opt miniştri din cabinetul Dăncilă, după ce premierul a anunţat remanierea acestora. Şeful Executivului spune că pleacă din Guvern cei care nu şi-au atins obiectivele din programul de guvernare. De altfel, liderul ALDE a anuntat în exclusivitate la Antena 3 că va propune schimbarea din functie a ministrului de Externe. Totodată, Ana Birchall, Carmen Dan, dar şi Ecaterina Andronescu sunt doar câteva nume vehiculate înainte de şedinţa crucială care va începe astăzi la ora 12.

Numele celor opt miniștri care ar putea fi remaniați vor fi anunțate în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD. Printre cei vizați de posibila pierdere a portofoliilor de miniştri se află și membri ALDE. 

„Am avut o discuţie cu partenerii legat de remanierea de mâine. Vor fi schimbări şi la PSD şi la ALDE”, a spus Dăncilă.

Liderul ALDE, Călin Popepscu Tăricanu a confirmat, în exclusivitate la Antena 3, că va propune inlocuirea ministrului de Externe Teodor Meleşcanu. 

„Am discutat cu mai mulţi colegi din conducere într-o manieră informală și mâine vom avea o discuție în care vom propune schimbarea ministrului de Externe. Îl apreciez personal pe Teodor Meleşcanu cu care am lucrat foarte mulți ani împreună, am fost colegi, însă amândoi știm cât de greu e să te lupți cu percepția publică. Am avut și cu domnia sa o discuţie pe acest subiect”, a declarat Tăriceanu. 

Ministerul Finanțelor a scăpat, deocamdată, de remanierea guvernamentală. Motivul ar fi acela că încă nu s-a realizat rectificarea bugetară pentru acest an. Premierul nu a vrut să dezvăluie numele celor vizați. 

Viorica Dăncilă a precizat că nu exclude nici posibilitatea unei restructurări, în cazul în care va fi nevoie.

×
Subiecte în articol: ministri premierul guvernul dancila sedinta
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close