Antena 3 CNN Actualitate Sindicaliştii reiau discuţiile cu privire la măsura concediului fără plată

Sindicaliştii reiau discuţiile cu privire la măsura concediului fără plată

Sindicaliştii reiau discuţiile cu privire la măsura concediului fără plată
Sursa foto: Sindicalisti
12 Noi 2009   •   10:13

Sindicaliştii reiau joi discuţiile cu privire la modul în care va fi aplicată măsura concediului fără plată. Două variante sunt luate în calcul deocamdată - fie numărul orelor de lucru este redus de la opt la şase ore, fie se vor lua câte patru zile de concediu fără plată în cursul acestei luni şi în decembrie. Prin această măsură salariile bugetarilor ar urma să fie reduse cu până la 15% pe lună.

Discuţiile au loc în contextul în care reprezentanţii bugetarilor sunt nemulţumiţi de forma în care legea salarizării a fost adoptată şi ameninţă cu greva în cazul în care revendicările nu le vor fi soluţionate.

Antena 3

×
Parteneri
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat
x close