Antena 3 CNN Actualitate Sindromul care produce accidente rutiere grave. Un sfert dintre şoferii profesionişti suferă de el

Sindromul care produce accidente rutiere grave. Un sfert dintre şoferii profesionişti suferă de el

Medicii susțin că un anumit sindrom îi poate face pe șoferi să producă grave accidente rutiere. Spitalul CF Timișoara oferă gratuit un dispozitiv pacienților pentru a depista această boală.

Sindromul care produce accidente rutiere grave. Un sfert dintre şoferii profesionişti suferă de el
Sursa foto: Gettyimages | Justin Sullivan / Staff
de Ioana Mircea    |    27 Oct 2022   •   16:10

Medicii Spitalului CF Timișoara afirmă că potrivit statisticilor, între 25% și 30% dintre șoferii profesioniști suferă de Sindromul de Apnee în Somn Obstructivă.

Sindromul de apnee se caracterizează prin pauze respiratorii în timpul somnului. Ele se repetă în mod frecvent și au o durată mai mare de 10 secunde. Medicii susţin că aceste episoade sunt însoțite de microtreziri cauzate de scăderea bruscă a oxigenului în sânge.

„Somnolența excesivă în timpul zilei și apariția tulburărilor de atenție sunt două dintre consecințele sindromului de apnee care pot avea urmări dintre cele mai grave: adormirea la volan ce ar putea duce la producerea de accidente”, explică medicii Spitalului CF Timișoara.

Acest spital pune la dispoziția celor interesați, în mod gratuit, un aparat de identificare a apneei în somn. Se pare că bărbaţii sunt mai predispuşi la acest sindrom.

„Cei mai expuși la o asemenea afecțiune sunt bărbații de vârstă medie, persoanele obeze, cele cu o circumferința a gâtului mai mare de 43 de cm, dar și pacienții cu boli cardiovasculare ori cei cu istoric familial cu această afecțiune.

Manifestările sunt simple: sforăit zgomotos, senzația de sufocare în timpul somnului, oprirea respirației timp de câteva secunde, somnolență puternică în timpul zilei, ameteală și deficit de atenție”, a explicat dr. Diana Velescu, medic specialist pneumolog la Spitalul Clinic CF Timișoara, potrivit adevarul.ro.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close