Antena 3 CNN Actualitate Social Acuzații grave dintr-un centru de carantină din Argeș: „Ne-au ţinut şapte zile în cameră cu un bolnav Covid-19, iar acum refuză să ne testeze“

Acuzații grave dintr-un centru de carantină din Argeș: „Ne-au ţinut şapte zile în cameră cu un bolnav Covid-19, iar acum refuză să ne testeze“

Acuzații grave dintr-un centru de carantină din Argeș. Un bărbat susține că a stat, împreună cu alte două persoane, în cameră cu un bolnav de COVID-19.

Acuzații grave dintr-un centru de carantină din Argeș: „Ne-au ţinut şapte zile în cameră cu un bolnav Covid-19, iar acum refuză să ne testeze“
Sursa foto: Foto: Adevarul
15 Apr 2020   •   23:52

Acesta mai spune că i s-a refuzat testarea, primind răspunsul că se va întâmpla asta doar dacă are simptome. 

În seara zilei de 11 aprilie, unul dintre colegii săi de cameră a început să se simtă rău, să facă febră și a fost dus a doua zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, de unde ulterior, a fost transferat la Spitalul din Mioveni (acolo unde sunt trataţi pacienţii COVID-19 şi unde i s-au recoltat probe).

„Ce mi s-a părut ciudat e că în momentul în care au venit după tânărul acesta, n-a urcat nimeni să-l ia. Ne-au cerut, în schmb, ca unul dintre noi să coboare cu el până la ambulanţă. Am coborât eu. Nu l-au băgat în izoletă, i-au dat doar o mască şi l-au urcat în ambulanţă”, povesteşte Mircea Chiriac pentru Adevărul.

Astăzi, 15 aprilie, tânărul a primit rezultatul testului pentru probele prelevate şi a aflat că este pozitiv, după care şi-a anunţat foştii colegi de cameră că are COVID-19. Cei trei bărbaţi, încă în carantină, au sunat la DSP. „În mod firesc, am cerut şi noi să fim testaţi. Ni s-a spus clar că nu vom fi testaţi decât dacă vom avea simptome. Ne-au ţinut şapte zile în cameră cu un bolnav Covid-19, iar acum nu vor să ne testeze”, mai spune Mircea Chiriac.

 

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close