Antena 3 CNN Coronavirus Valeriu Gheorghiță, despre imunizarea copiilor şi adolescenții refuzați la vaccinare

Valeriu Gheorghiță, despre imunizarea copiilor şi adolescenții refuzați la vaccinare

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat, joi seara, că minorii de peste 16 ani trebuie să vină la vaccinare însoțiți de un adult, aceasta fiind condiție esențială pentru actul medical. Mai mult, vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor, în România, s-ar putea realiza în al treilea trimestru al anului, dacă Agenția Europeană a Medicamentului va acorda autorizație.

Valeriu Gheorghiță, despre imunizarea copiilor şi adolescenții refuzați la vaccinare
Sursa foto: Facebook / Valeriu Gheorghiță
de Claudia Popovici    |    22 Apr 2021   •   22:25

Întrebat, joi seara, despre cazurile în care nu au fost primiți adolescenți de peste 16 ani la vaccinare, deși erau programați în platformă, col. dr. Valeriu Gheorghiță a spus, că minorii trebuie să fie însoțiți de un adult.

„În primul rând minorii trebuie să fie însoțiți de aparținători, de rude de gradul 1, de părinți sau rude care pot să își exprime acest consimțământ informat, pentru că, până una-alta, vaccinarea este un act medical pentru care trebuie să ne oferim un consimțământ informat, iar în cazul minorilor acest consimțământ se oferă de către aparținători, rudele de gradul 1, 2 sau 3 sau de către cei care au în grijă minorul respectiv”, a spus Valeriu Gheorghiță, miercuri la Digi 24.

Acesta a explicat că un adolescent de peste 16 ani nu poate să meargă singur la centrul de vaccinare. Singurul vaccin care poate fi administrat copiilor de peste 16 ani este cel produs de Pfizer/BioNTech.

Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor

În România ar putea exista această posibilitate în al treilea trimestru al anului, dacă Agenția Europeană a Medicamentului va acorda autorizație.

 „Va fi, cu siguranță, disponibilă această posibilitate în momentul în care Agenția Europeană a Medicamentului va acorda această indicație de utilizare la grupa de vârstă 12 – 15 ani.

Compania Pfizer a depus deja documentația la FDA. Probabil că în scurt timp va depune și la Agenția Europeană a Medicamentului.

În general, timpul până la acordarea autorizației este în jur de 2 luni, ceea ce înseamnă că din al treilea trimestru al acestui an, probabil sfârșit de august – septembrie avem deja acordată această autorizație și putem să demarăm și această etapă”, a spus dr. Valeriu Gheorghiţă sursei citate.

În prezent, în România pot fi vaccinate doar persoanele peste 16 ani, cu vaccin produs de Pfizer / BioNTech, iar cele care nu au împlinit vârsta majoratului trebuie să fie însoțite la centrul de vaccinare de un adult.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close