Antena 3 CNN Actualitate Social Un nou ajutor financiar de la guvern. Cine beneficiază şi în ce condiţii

Un nou ajutor financiar de la guvern. Cine beneficiază şi în ce condiţii

Guvernul are în plan să acorde un nou ajutor financiar, de această dată pentru crescătorii de porci și de păsări.

Un nou ajutor financiar de la guvern. Cine beneficiază şi în ce condiţii
Sursa foto: Agerpres
de Alexandra Dima    |    03 Oct 2022   •   10:01

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță sprijin pentru această categorie de români. Mai exact, cei care se ocupă de fermele de animale din sectoarele suin și avicol vor primi un ajutor în valoare de peste 129,16 milioane lei, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), citată de Agerpres. 

APIA, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, s-a ocupat în ultimii ani de lansarea unor proiecte care să sprijine românii pasionați de creșterea animalelor. Potrivit datelor furnizate de agenţie, 66.094 de milioane de lei se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, și 63.071 de milioane de lei din finanțare externă nerambursabilă.

Valoarea totală oferită în cazul fiecărui beneficiar din sectorul suin a fost stabilită în funcție de capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare deținută, echivalent UVM, până la concurența plafonului echivalent în lei a 150.000 de euro.

În același timp, suma totală acordată pentru fiecare beneficiar din sectorul avicol s-a calculat în funcție de capacitatea de producție în condiții minime de bunăstare deținută, echivalent UVM, până la concurența plafonului echivalent în lei a 100.000 de euro.

Conform reprezentanților APIA, suma totală de 129,166 de milioane de lei este împărțită în felul următor: 71,759 de milioane de lei pentru creșterea și/sau îngrășare și/sau reproducția suinelor, iar 57,407 milioane de lei pentru creșterea și/sau reproducția și/sau incubația păsărilor.

×
Subiecte în articol: APIA
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close