Antena 3 CNN Actualitate Social Avertisment sumbru de la ministrul Economiei: Avem trei crize suprapuse

Avertisment sumbru de la ministrul Economiei: Avem trei crize suprapuse

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, avertizează că România se confruntă cu trei crize în acelaşi timp. Pandemia, războiul din Ucraina şi renunţarea la gazele din Rusia au creat probleme la nivel economic, de sănătate, dar şi energetic.

Avertisment sumbru de la ministrul Economiei: Avem trei crize suprapuse
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Mai 2022   •   10:49

Ministrul Economiei atrage din nou atenţia cu privire la situaţia dificilă prin care trece ţara noastră. În cadrul conferinţei ”România și industriile de vârf”, desfăşurate la Academia de Studii Economice, Florin Spătaru a vorbit despre cele trei crize care se suprapun economiei româneşti în această perioadă.    

"Suntem în situaţia în care avem trei crize suprapuse. Avem o criza pandemica - economia arata altfel -, care ne-a învăţat să lucrăm altfel şi să valorificăm mai mult aspectele privind digitalizarea şi lucrul de la distanţă.

Avem o criza energetică care ne-a învăţat că acel consum energetic, care nu conta atât de mult sau era trecut în categoria costurilor, nu reprezenta un element esenţial în dezvoltarea competitivităţii.

Venim după aceea de o criza geopolitică în care vedem că factorii de aprovizionare sau acel comerţ liber, pe care ni l-am dorit de mulţi ani de zile, nu mai e atât de liber aşa cum credeam.", a declarat marţi Florin Spătaru. 

Noi taxe pentru români. De când am putea plăti impozit progresiv | Fost ministru de Finanţe: "Recesiune"

Şi fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţeanu, vorbeşte de recesiune în condiţiile în care guvernul ia în calcul mărirea TVA, impozitarea progresivă şi ajustarea taxelor locale. 

"O majorare a TVA ar duce la creşterea inflaţiei, deoarece cresc preţurile. Şi aşa guvernul încasează sume foarte mari prin faptul că a crescut preţul la energie, gaze şi carburanţi. 

Ar trebui o restructurare a cheltuielilor bugetare, pentru că multe instituţii nu-şi au rostul în societate, cum e cazul celor de control care se calcă pe picioare.", a explicat fostul ministru. 

 

×
Subiecte în articol: criza Florin Spătaru
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close