Antena 3 CNN Actualitate Social Caz revoltător în Constanța. O fetiță de 5 ani a fost agresată sexual într-o excursie

Caz revoltător în Constanța. O fetiță de 5 ani a fost agresată sexual într-o excursie

Caz revoltător în Constanța. O fetiță de 5 ani a fost agresată sexual într-o excursie
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
06 Aug 2019   •   10:20

Un pedofil din Constanța a abuzat sexual o fetiță de numai cinci ani, în timp ce se afla într-o excursie cu grădinița. Pe 12 iunie 2019, agresorul a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală. 

Totul s-a petrecut pe 20.05.2019, cu ocazia deplasării într-o excursie organizată de o grădiniță la o fermă din localitatea Târgușor din județul Constanța. Unul dintre martori, adică mama unui copil, a declarat în fața anchetatorilor că în excursie au fost aproximativ 20 de copii, doi educatori și numitul M.M.. 

Referitor la cel din urmă, martora precizează că este prieten de familie cu bunica unuia dintre copiii aflați în excursie, însoțindu-l. Astfel, la întoarcere, când deja microbuzul intrase în municipiul Constanța, martora a remarcat faptul că minora în cauză adormise. 

Inculpatul stătea lângă el, astfel că a tras-o mai aproape de acesta și a ținut-o cu mâna dreaptă de picior, replicaonline.ro. 

După circa un minut, a remarcat că îi pusese mâna, pe care inițial o ținea pe picior, în interiorul pantalonilor minorei, în zona genitală, unde a ținut-o circa 5 – 6 secunde. 

Femeia s-a speriat și s-a apropiat repede de el, căruia nu i-a reproșat cele văzute întrucât îi era teamă de reacția acestuia și a celorlalți copii din microbuz. Cu toate acestea, martora a afirmat că a informat-o, la terminarea cursei, pe educatoarea aflată acolo. Când au ajuns la destinație, directorul instituției de învățământ a sunat-o pe mama copilei, informând-o despre cele întâmplate. Aceasta a mers la Poliție. Inculpatul a recunoscut cele întâmplate.

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close