Antena 3 CNN Actualitate Social Clipe de coşmar pentru călătorii unui tren care mergea de la Braşov spre Bucureşti. Pasagerii au luat-o pe jos până în stația Gara de Nord

Clipe de coşmar pentru călătorii unui tren care mergea de la Braşov spre Bucureşti. Pasagerii au luat-o pe jos până în stația Gara de Nord

Clipe de coşmar pentru călătorii unui tren care mergea de la Braşov spre Bucureşti. Pasagerii au luat-o pe jos până în stația Gara de Nord
26 Aug 2019   •   17:13

Clipe de coşmar pentru călătorii unui tren care mergea de la Braşov spre Bucureşti. Cu puţin timp înainte de intrarea în Gara de Nord, mecanicul a simţit miros de fum, aşa că a oprit garnitura, în apropriere de Gara Basarab. Pentru a ajunge la destinaţie, pasagerii trenului au luat-o pe jos, pe şine, până în staţia Gara de Nord.

”Avem defectare cu degajare de fum la intrare în Gara de Nord, se intervine pentru eliminarea degajării de fum, şi comisia de cercetare va stabili cauzele. Conform procedurilor noastre, personalul de locomitivă, în momentul în care observă degajare de fum în partea aferentă zonei de aparataj a locomotivei, este obligat să oprească imediat trebul, să ia măsuri de deconectare de la reţea şi să apeleze 112 pentru lichidare.

Mecanicul a oprit imediat trenul şi a luat măsuri în acest sens, călătorii au coborât înainte să vină cealaltă locomotivă care să regareze garnitura şi să o tragă pe altă linie în Gara de Nord.

În mod normal, în situaţii de genul ăsta, călătorii aşteaptă în tren, soseşte o altă locomotivă, decuplează garnitura, şi garitura este regarată, locomotiva rămânând izolată la locul unde este degajarea de fum. se intervine şi trebul ăşi continuă mersul până la destinaţia finală.

 Probabil că oamenii au considerat că fiind în apropiere de Gara de Nord, n-au aşeptat şi căutat să iasă pe părţile celelalte”, a spus Adrian Vlaicu, purtător de cuvând CFR Călători.

×
Parteneri
Meteorologii au anunțat când scăpăm de ploi
x close