Antena 3 CNN Actualitate Social Gest impresionant făcut de o polițistă dintr-o comună din Iași pentru un bătrân singur

Gest impresionant făcut de o polițistă dintr-o comună din Iași pentru un bătrân singur

Gesturile care par simple pentru cineva pot fi uriașe. O polițistă din comuna ieșeană Bârnova a impresionat pe toată lumea, după ce a sărit în ajutorul unui bătrân singur.

Gest impresionant făcut de o polițistă dintr-o comună din Iași pentru un bătrân singur
Sursa foto: Foto: Facebook
18 Apr 2020   •   23:03

Pensionarul, care nu se putea deplasa, a fost impresionat până la lacrimi de gestul tinerei. Povestea a fost relatată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

„- De ce nu vreți să mergeți la un azil? Nu mai aveți pe nimeni. Poate acolo o să vă fie mai ușor!

- Nu merg, tată, nicăieri. Vreau să mor în patul meu, a spus bătrânul, privind-o cu lacrimi în ochi pe fata din fața lui.

Aceste cuvinte au marcat-o pe Cosmina, o tânără polițistă din comuna Bârnova.

Așa că, împreună cu soțul ei, au hotărât să facă ceva pentru el.

Acum două zile, după ce a ieșit din serviciu, au mers împreună la cumpărături, apoi la casa bătrânului.

- Bună ziua! Am venit cu soțul meu. V-am cumpărat ceva alimente pentru masa de Paște.

- Sărut mâna! Nici nu știți ce bucurie simt, a răspuns bătrânul, mi-e tare greu singur!

- Le așez eu în bucătărie. Aici aveți o cafea, beți acum cât e caldă! Între timp, dacă nu v-ar deranja, am vrea să facem și un pic de curățenie, că așa se cade de sărbători, să fie casa împrospatată!

Acel "un pic" s-a transformat în câteva ore, dar la sfârșit în casă era curat și ordine desăvârșită.

Bătrânul, care cu greu se putea deplasa, i-a privit în tot acest timp cu drag, ținând în permanență paharul cu cafea în mână.

- Gata! Am terminat, a spus Cosmina.

În ochii bătrânului se vedeau lacrimi.

- Vă mulțumesc frumos, taică! Ce ați făcut voi astăzi pentru mine înseamnă enorm, nici nu am cuvinte să descriu ce simt, le-a spus bătrânul zâmbind, deși lacrimile îi cădeau pe obraz. Iar cafea..., știți de când nu am mai băut o cafea? De ani de zile! Nici nu îi mai știam gustul... și tare-mi mai plăcea.

- Eu vă mulțumesc pentru acest zâmbet! Nici nu știți cât de fericită m-ați făcut!

Ea este Cosmina, o tânără polițistă din comuna Bârnova, care, în timpul liber fiind, înainte de a ajunge la casa bătrânului, s-a oprit la un accident dintre un tren și un camion. Singurul ei gând a fost să ajute persoanele care ar fi avut nevoie de ajutor. Și nu a plecat de la locul accidentului decât după ce echipajele sosite între timp și-au încheiat activitatea.

Cosmina nu a vrut ca aceste lucruri să se știe, dar noi credem că gestul ei trebuie cunoscut, pentru a fi apreciat!

Îți mulțumim, Omule!”.

×
Subiecte în articol: coronavirus
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close