Antena 3 CNN Actualitate Social Marius, tatăl care nu a intrat de rușine la serbarea fetiței, va primi un apartament social. "Câteodată îi lăsam pe toţi nemâncaţi"

Marius, tatăl care nu a intrat de rușine la serbarea fetiței, va primi un apartament social. "Câteodată îi lăsam pe toţi nemâncaţi"

Povestea lui Marius s-a răspândit rapid pe internet, iar, rând pe rând, oamenii au hotărât să-l ajute. Acum, pe lângă banii din donații, familia lui Marius va primi și un apartament cu trei camere.

Marius, tatăl care nu a intrat de rușine la serbarea fetiței, va primi un apartament social. "Câteodată îi lăsam pe toţi nemâncaţi"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    25 Dec 2022   •   09:08

Marius este capul familiei Lețu, dar responsabilitatea pe care o poartă pe umeri este mult prea grea pentru puterile sale.

Din salariul de măturător, Marius trebuie să hrănească șase copii, fiind o luptă neîncetată pentru supraviețuire.

În ziua serbării fiicei sale, Marius a mers la școală în salopeta pe care o poartă la serviciu. Rușinat de hainele sale, tatăl nu a îndrăznit să intre în clasă și a privit serbarea de pe hol. 

Familia Lețu locuiește într-o cameră de doar 23 de metri pătrați, iar Marius a mărturisit că banii pe care îi câștigă îi folosește pentru plata chiriei.

Din cauza cheltuielilor mari, mâncarea a devenit un lux, iar copiii se culcă adesea fără să fie hrăniți.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

"Trăim după azi pe mâine. Vă spun sincer, câteodată îi lăsam pe toţi nemâncaţi", a declarat Marius, potrivit observatornews.ro.

Mai mult, Nicoleta, fetița lui Marius, s-a născut cu un handicap locomotor, iar tratamentul de care are nevoie reprezintă o altă cheltuială necesară.

Oamenii au fost impresionați de povestea familiei Lețu, dar și de modestia lui Marius.

Astfel, oamenii s-au mobilizat pe internet și au reușit să strângă o sumă importantă de bani.

Mai mult, cel mai mare vis al lui Marius, acela de a avea patru pereți ai săi, s-a îndeplinit, deoarece familia sa va primi, din partea primăriei de sector, un apartament cu trei camere. Astfel, cei mici nu vor mai dormi adunați într-o singură cameră, ci în camere separate, așa cum este firesc.

×
Parteneri
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Cum este posibil
x close