Antena 3 CNN Actualitate Social Ministrul Economiei dă asigurări: „Bucureştenii nu rămân fără căldură, după falimentul RADET”

Ministrul Economiei dă asigurări: „Bucureştenii nu rămân fără căldură, după falimentul RADET”

Ministrul Economiei dă asigurări: „Bucureştenii nu rămân fără căldură, după falimentul RADET”
Sursa foto: Foto: Agerpres
11 Noi 2019   •   14:12

Nu există niciun risc ca bucureştenii să rămână fără căldură şi apă caldă, după ce RADET a intrat, luni, definitiv, în procedură de faliment, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Economiei şi Energiei, Virgil Popescu.

El a precizat că i-a chemat de urgenţă pe responsabilii din sectorul energiei termice la o şedinţă, la minister, de îndată ce a aflat vestea intrării definitive în faliment a RADET.

"I-am chemat acum la sediul Ministerul Economiei pe secretarul de stat de la Energie, pe directorul general al Elcen, pe administratorul Elcen - sunt pe drum - să vedem ce soluţie rapidă vom găsi. Trebuie să discutăm şi cu primăria. Trebuie găsită o soluţie să nu se întâmple nicio problemă în alimentarea cu energie termică a populaţiei", a spus Popescu.

Potrivit acestuia, Primăria Capitalei trebuie să găsească o soluţie prin ce companie sau prin ce serviciu să preia energia termică.

"Dar o s-o găsim împreună, nu cred că vom avea diferenţe de opinie pe acest aspect. De-asta i-am chemat pe toţi, pe Elcen, să propunem o soluţie în cazul în care se întârzie cu o propunere din partea primăriei", a continuat ministrul.

Întrebat dacă există vreun risc ca bucureştenii să rămână fără căldură, el a răspuns: "Nu, nu! Problemele sunt doar de ordin juridic".

"Trebuie să găsim formula cea mai bună. Credeţi-mă că sunt încălzit cu problema încălzirii. Şi la Drobeta Turnu Severin am găsit soluţia juridică să rezolvăm problema. Vom găsi soluţia juridică, evident, în colaborare cu primăria", a adăugat el.

Curtea de Apel Bucureşti a hotărât luni ca Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Bucureşti (RADET) să intre în faliment, decizia fiind definitivă.

Judecătorii de la CAB au respins apelurile făcute în proces, fiind menţinută decizia luată în aprilie 2019 de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost declarat falimentul RADET.

Popescu a avertizat, miercuri, la preluarea mandatului, că există riscul ca RADET să intre luni în faliment, recomandând primăriei să fie pregătită cu o soluţie în cazul în care instanţa ia această decizie.

În replică, primarul general, Gabriela Firea, l-a criticat pe noul ministru pentru faptul că i-a speriat pe cetăţeni prin declaraţiile sale, amintind că 1.800.000 de bucureşteni sunt racordaţi la RADET. De asemenea, i-a reproşat faptul că anticipează o decizie a justiţiei.

"A ieşit noul ministru al Energiei, lângă noul premier al României, să îi sperie pe bucureşteni că vor rămâne în această iarnă fără apă caldă şi căldură, anunţând de la nivelul de ministru politic faptul că luni RADET va intra în faliment. Stau să mă întreb în ce ţară trăim, în care un ministru numit politic ştie cum se va înfăptui justiţia luni. Îi dau o veste proastă acestui ministru al Energiei incompetent şi repetent. În cazul în care - Doamne fereşte! - RADET intră în faliment, automat intră şi ELCEN în faliment, care - poate nu a aflat, îl informez eu pe această cale - este în răspunderea domniei sale, ca ministru. Mult mai normal era ca acest nou ministru să citească legislaţia, reglementările, să se informeze şi pe urmă să facă declaraţii ce din coadă or să sune", a spus Firea, miercuri seara.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: ministrul Economiei RADET
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close