Antena 3 CNN Actualitate Social O doctoriță din Brăila, reclamată pentru ținută: „Ne-a izbit de la intrare!”

O doctoriță din Brăila, reclamată pentru ținută: „Ne-a izbit de la intrare!”

Situație fără precedent într-un spital din România. O doctoriță din Brăila a fost reclamată de pacienți pentru ținuta sa.

O doctoriță din Brăila, reclamată pentru ținută: „Ne-a izbit de la intrare!”
Sursa foto: Foto: debraila.ro
13 Dec 2019   •   16:32

Medicul respectiv lucrează la secţia de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă din Brăila. Cazul a ieşit la iveală în urma unei postări pe Facebook, iar conducerea spitalului a anunţat că se va face o anchetă internă.

O femeie a făcut public pe o reţea de socializare un caz petrecut în urmă cu două zile, când a ajuns cu copilul la Urgenţe. 

„De la intrare te ia un miros de urină, doamna doctor mirosea a urină, dresuri rupte, parcă hărtănite de câini, papucii care trebuiau să fie albi, rupţi şi au devenit culoarea urinei, iar cizmele lungi erau rupte şi jupuite, fusta descusută, iar halatul plin de mizerie, la fel ca şi papucii. Acest medic şi-a permis să pună mâna pe fiul meu, care a vomat ulterior la toaleta din spital. Fac menţiunea că, în mod repetativ, a întrebat de dureri în gât, de burtă, a scris într-un caiet, iar eu am vrut doar să-l vadă un oftalmolog şi doream doar trimitere de la Pediatrie la UPU”, a scris pe reţeaua de socializare mama copilului, un băiat de 13 ani, potrivit debraila.ro.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close