Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus joi un nou denunț la Parchet într-un dosar care investighează decesul a 497 de minori, în perioada 1970 – 1997, la care se adaugă un număr de 38 de beneficiari care au depăşit vârsta de 18 ani (total 535 de decese). Decesele au avut loc la Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Ţuicani, județul Dâmbovița, potrivit unui comunicat de presă.
„Denunțul penal depus astăzi priveşte săvârșirea infracţiunii de tratamente neomenoase, prin organizarea unui regim caracterizat prin tratamente inumane și degradante aplicate minorilor internați în Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Ţuicani, cămin aflat în administrarea statului român.
Dincolo de sesizarea faptelor, IICCMER a indicat în denunțul depus astăzi și persoanele ce se fac responsabile în diferite grade de decesul minorilor, persoane implicate în organizarea, implementarea, evaluarea și controlul acestui regim inuman din căminul-spital”, se arată în comunicat.
Denunţul are anexate şase volume care cuprind un număr de 1715 file, iar documentele probează existenţa relelor tratamente în Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Ţuicani.
Centrul, situat pe dealul Ţuicani, la marginea pădurii din Moreni, a funcționat inițial ca spital chirurgical și preventoriu TBC pentru copii, fiind transformat ulterior în centru pentru copii neuropsihici și, în final, în centru pentru “deficienți nerecuperabili”. În perioada 1970-1997, instituția a devenit un loc de exterminare al minorilor, cu rate de mortalitate ce au depășit frecvent 70% din internări, în special în anii 1985-1989. Datele indică faptul că peste jumătate dintre copiii internați de la leagănele din Arad și Satu Mare au decedat în centrul de la Moreni, în condiții agravante precum malnutriția, bronhopneumoniile și condițiile de trai degradante. În perioada 1985-1989, din cei 134 de copii transferați de la leagănele din Arad, 75% și-au pierdut viața, majoritatea în primele luni de internare, din cauza malnutriției grave și a lipsei asistenței medicale. Rezultatele anchetei relevă o situație de o gravitate extremă, în care tratamentele neomenoase și condițiile inumane au fost aplicate sistematic, conducând la moartea a sute de copii și la suferințe permanente pentru supraviețuitori. În plus, ancheta a identificat persoanele responsabile pentru aceste crime, implicate în organizarea și gestionarea regimului inuman aplicat în centru.
Dr. Florin Soare, istoric și expert în cadrul IICCMER, coordonator al investigației: ,,Fiecare dintre aceste investigații are particularitățile și ororile sale, însă toate au în comun suferința celor care au fost victime ale regimului comunist și ale abuzurilor din acea perioadă. Consider că ceea ce s-a întâmplat cu acei copii din Moreni-Ţuicani este absolut inuman și profund condamnabil. Din probele pe care le-am adunat, rezultă clar că acești copii nu aveau nicio șansă de supraviețuire în condițiile în care au fost ținuți și tratați. Suferința lor reprezintă oglinda cruzimii cu care a acționat regimul comunist opresiv’’.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru, Președinte executiv al IICCMER: ,,Solicităm, cu maximă fermitate, procurorilor, să trateze cu celeritate și responsabilitate anchetele inițiate de IICCMER, într-un moment în care România riscă să fie considerată repetentă la examenul justiției de tranziție. Este o prioritate urgentă să vorbim despre dreptate pentru cele peste 15.000 de victime ale Căminelor-spital, copii nevinovați transformați în simboluri ale cruzimii de către regimul ilegitim și criminal comunist. Statul român trebuie să recunoască și să onoreze nu doar memoria celor uciși în aceste locuri, ci și pe cei care au supraviețuit, oferindu-le, ca o formă de reparație morală, statutul de victime ale comunismului.
Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Ţuicani este încă un exemplu cutremurător a ceea ce a însemnat regimul comunist, care a supus copii nevinovați la tratamente inumane, în condiții degradante, răpindu-le viața și demnitatea. Această realitate trebuie să fie cunoscută și transmisă generațiilor viitoare, pentru ca asemenea orori să nu se mai repete niciodată, iar tinerii din ziua de astăzi să nu se lase influențați de nostalgia selectivă sau de interpretări distorsionate ale trecutului. Fiecare dintre aceste victime reprezintă o lecție dureroasă despre consecințele unui sistem opresiv, care a acționat prin abuzuri și cruzimi greu de imaginat’’.
Tulburările grave de nutriție, principala cauză de deces
Centrul a fost amplasat pe dealul Ţuicani, la marginea pădurii, în partea de sud a oraşului Moreni şi la o distanţă de aproximativ 2 km de centru. În clădirea principală a funcționat, începând cu anul 1948, Spitalul chirurgical ,,Ștefan Gheorghiu“, iar din 1957 Preventoriul TBC pentru copii Moreni. Între 1960 si 1970 a luat fiinţă Căminul-spital pentru copii neuropsihici parţial recuperabili, urmând ca, o dată cu apariţia Legii 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori să fie transformat în Cămin-spital pentru deficienţi nerecuperabili, denumire păstrată până în 1990, când devine Cămin-spital pentru minori cu handicap sever.
Centrul era definit drept „unitate de ocrotire și asistență medicală a bolnavilor de la 3 la 18 ani suferinzi de boli cronice incurabile, în care se asigură în condiții legale cazare, întreţinere completă, asistenţă medicală şi posibilităţi pentru activităţi lucrative specifice cu caracter ergo-terapeutic”. Probele ataşate denunţului depus de IICCMER pun în evidenţă faptul că pe toată perioada de referinţă (1970-1997), aceste scopuri au fost atinse doar într-o foarte mică măsură, iar centrul devine, prin ratele de mortalitate care au depăşit în anumite intervale temporale 70% din totalul celor internaţi, un veritabil loc de exterminare al minorilor cu deficienţe.
Din datele cumulate privind numărul de internări, se poate avansa un total de 906 minori găzduiţi în Căminul-spital Moreni-Ţuicani în perioada 1970-1989. Peste jumătate dintre aceştia, 474 minori, au fost transferaţi la Moreni în intervalul 1985-1989, majoritatea aduşi direct din leagăne situate la distanţe de peste 500 km, precum Arad şi Satu Mare.
Dintre cei 474 de miniri internaţi în perioada 1985-1989 si-au pierdut viaţa nu mai puţin de 295 copii, o mortalitate de peste 60%. Numărul total de decese din perioada 1985-1989 a fost de 336 (41 dintre minorii decedaţi au fost internaţi înainte de 1985 ).
Dacă ne raportăm la minorii internaţi direct din leagănele din Arad şi Satu Mare, situaţia arată cu adevărat dramatic. Astfel, dintre cei 134 de copii transferaţi de la Leagănul din Arad în perioada 1985-1989, nu mai puţin de 100 (aprox. 75%) mor în căminul-spital astfel: 19 decedează în prima lună de la internare, 28 în a doua, 24 în a treia, 11 în a patra.
Din cei 54 de copii transferaţi de la Leagănul din Satu Mare în lotul din 17 iunie 1988, nu mai puţin de 41 (aprox. 76%) mor în Căminul-spital astfel: 22 decedează în prima lună de la internare (mai mult de jumătate), 12 în a doua, 4 în a treia, 2 în a patra. Relevant este că dintre cei 41 de copii decedaţi ce proveneau de la Satu Mare, 35 au murit din cauza malnutriţiei.
Prin raportare la cei 110 minori internaţi în cursul anului 1990, doar 15 dintre ei au decedat (aproximativ 13%), cei mai mulţi în primele luni ale anului, înainte de venirea misiunilor umanitare străine. Acest lucru evidenţiază clar faptul că lipsa condiţiilor de îngrijire şi asistență a fost cauza reală a deceselor. Mai trebuie menţionat faptul că după 1990 venirea misiunilor umanitare străine nu a însemnat automat că minorii din centru au beneficiat de cele mai bune condiţii de îngrijire şi tratament. Acesta a fost un proces lung si anevoios care s-a întins pe întreaga durată a anilor 90. Ceea ce trebuie subliniat este că a fost necesară o minimă intervenţie în alimentaţie şi asistenţă medicală ca zeci de copii sortiţi morţii să fie salvaţi.
Apariţia în presa internaţională a situaţiei căminelor de copii a determinat o mobilizare fără precedent pentru salvarea vieţii şi ajutorarea minorilor din aceste centre. În mai 1990, Maica Tereza, în calitate de fondatoare a ordinului Misionarele Carității, a vizitat România, oprindu-se şi la Căminul-spital pentru minori cu handicap sever Moreni-Ţuicani unde, cu acordul Ministerelor Sănătăţii şi Muncii, a preluat 63 de copii pe care i-a transferat la un adăpost special înfiinţat în Chitila, lângă Bucureşti. Parte dintre aceşti copii care au fost salvaţi de la moarte au fost adoptaţi de familii din Occident. Transferul acestor minori de la o unitate medicală către un adăpost social a salvat practic viața a 63 de minori care urmau să moară, nefiind nevoie decât de oferirea unor condiții mai bune de trai, alimentație, igienă, medicație și atenție.
Probele denunţului, ce conturează regimul atroce la care au fost supuși minorii internaţi în Căminul spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni, susţin existenţa unor rele tratamente care au dus la eliminarea fizică în perioada 1970-1997 a 497 minori şi a unui număr de 38 de beneficiari care au depăşit vârsta de 18 ani. Aproape 60% dintre cei internaţi în perioada 1970-1997 şi-au pierdut viaţa în condiţii inumane, iar cei care au reuşit să supravieţuiască au rămas cu sechele fizice şi psihice care i-au urmărit întreaga viaţă. Mai mult, dacă luăm în considerare doar intervalul 1985-1989, 336 de minori şi-au pierdut viaţa. Aşadar, peste 60% din totalul deceselor s-au înregistrat în numai 5 din cei 27 de ani de funcţionare.
Pentru perioada 1985-1990, peste 90% dintre cei internați proveneau de la leagănele din Arad, Satu-Mare, Dâmbovița, Ialomița, București, Brăila etc.
Peste 65% dintre cei transferați din leagăne în perioada 1985-1989 au decedat din cauza malnutriției, la care se adaugă un procent de 26% decese prin bronhopneumonie.
Tulburările grave de nutriție (aici se încadrează formele de malnutriţie protein-calorică foarte avansată până la caşexie), reprezintă principala cauză de deces în Căminul-spital pentru deficienţi nerecuperabili Moreni, cu un număr de 271 cazuri din totalul de 535 (50,75%). Dacă adăugăm cele 34 de cazuri de caşexie, ajungem la un total de 57.01% din totalul deceselor de la Moreni.
O statistică relevantă privitoare la cei decedaţi din cauza malnutriţiei este legată de durata supravieţuirii în Căminul-spital Moreni. Astfel, 57.52% dintre aceştia mureau în primele trei luni, iar dacă îi adăugăm pe cei care decedau în maximum un an de la internare, ajungem la o proporţie de peste 70%. Pornind de la premisa că principala cauză a malnutriţiei este lipsa unei alimentaţii corespunzătoare, iar principala cauză a deceselor înregistrate la Moreni a fost tocmai malnutriţia, putem avansa ipoteza existenţei unui regim de exterminare a minorilor din acest centru.
Bronhopneumonia este a doua cea mai frecventă cauză de deces a copiilor din acest centru, cu un număr de 137 cazuri din totalul de 535 (25,66%). Prezența acestui diagnostic între cauzele de moarte dovedește lipsa asistenței medicale corespunzătoare, precum și lipsa unor condiții de viață adaptate factorilor climaterici (frig și umezeală în principal). Există numeroase mărturii şi documente ataşate denunţului depus care fac dovada existenţei unor condiţii de trai care favorizau apariţia şi răspândirea afecţiunilor pulmonare, precum frigul în lunile de toamnă-iarnă, faptul că erau ținuți dezbrăcați, stăteau și umblau pe pardoseala rece și udă din beton, hainele umede pe care le îmbrăcau copiii din cauza imposibilităţii de a le usca complet și a faptului că o bună parte dintre ei nu aveau control sfincterian etc.
Dintre cei 137 decedaţi din cauza bronhopneumoniilor și afecțiunilor pulmonare, nu mai puţin de 53 aveau vârsta de trei ani, 15 aveau 4 ani şi 13 aveau vârsta de 5 ani. Aşadar 60.9% dintre cei decedaţi din cauza bronhopneumoniei făceau parte din grupa de vârstă 3-5 ani, 20.3% din grupa 6-10 ani, 16.5% grupa 11-17 şi 2.2% aveau peste 18 ani.
Analiza cauzelor de moarte a celor 535 de persoane dovedește organizarea unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase (inumane și degradante), regim al cărui specific se traduce în alimentație vădit necorespunzătoare, nerespectarea condițiilor minimale igienico-sanitare, lipsa posibilităților de înlăturare a efectelor nefavorabile cauzate de condițiile climaterice (frig, umezeală, mucegai etc.), lipsa asistenței medicale in situ și neacordarea asistenței medicale specializate în afara căminului şi izolarea de lumea înconjurătoare.
Dincolo de sesizarea faptelor, IICCMER a indicat în denunțul depus astăzi și persoanele ce se fac responsabile în diferite grade de decesul minorilor, persoane implicate în organizarea, implementarea, evaluarea și controlul acestui regim inuman din căminul-spital.
De asemenea, pornind de la probele depuse astăzi, prin raportare la cele prezentate în denunțul privitor la Căminul Spital nr. 4 Plătărești, aspecte care sunt cercetate în cadrul dosarului penal 16/158/P/2023, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cât şi prin notorietatea abuzurilor comise la centre din aceeaşi categorie precum căminele-spital de la Cighid, Sighet, Păstrăveni, Siret, Vultureşti, Gradinari, Negru-Vodă, Râu Vadului, Timişul de Sus, Bădăcin etc, apreciem că faptele sesizate în prezentul denunţ se traduc într-un atac sistematic îndreptat împotriva unei populații civile (minorii români cu afecțiuni psihice și/sau fizice pe care Statul român, prin autoritățile regimului totalitar comunist, respectiv prin sistemul de sănătate și de asigurări sociale, ar fi trebuit să-i îngrijească).
Ştiri video recomandate
