Antena 3 CNN Actualitate Social Bucureştenii rămân fără căldură de luni

Bucureştenii rămân fără căldură de luni

Bucureştenii vor rămâne fără căldură de luni, 27 aprilie, anunţă Primăria Capitalei, explicând că, potrivit prognozei meteo, temperaturile exterioare din următoarele zile îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru încheierea sezonului de încălzire.

Bucureştenii rămân fără căldură de luni
Sursa foto: Hepta
de M.Z.    |    22 Apr 2020   •   13:11

În plus, oprirea agentului termic pentru căldură va fi făcută progresiv, prin reducerea temperaturii de livrare şi prin închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore.

Potrivit legii, oprirea încălzirii prin agent termic se face "după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00".

De la această măsură a opririi agentului termic fac excepţie obiectivele speciale – spitale, creşe, şcoli, grădiniţe, sere etc. – în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a reprezentanţilor acestor instituţii.
 

×
Subiecte în articol: căldură oprire caldura agent termic
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close