Antena 3 CNN Actualitate Social Recensământul a fost prelungit până la 31 iulie. Noul termen este definitiv

Recensământul a fost prelungit până la 31 iulie. Noul termen este definitiv

Perioada de culegere a datelor pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a fost prelungită cu încă o săptămână, până la 31 iulie 2022, a decis Comisia Centrală pentru RPL2021.

Recensământul a fost prelungit până la 31 iulie. Noul termen este definitiv
de Alexandra Dima    |    20 Iul 2022   •   20:35

Acesta este ultimul termen de prelungire privind culegerea datelor de la populaţie. Actele normative nu permit prelungirea perioadei de recenzare dincolo de data de 31 iulie.

”Primarii vor lua măsurile necesare pentru asigurarea încheierii contractelor conform modelului Contractului-cadru de servicii pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2021)”, arată Hotărârea.

Până miercuri, 20 iulie 2022, au fost recenzate aproape 17 milioane de persoane la nivel naţional, adică 87% din populaţia rezidentă ţintă estimată la începutul recensământului (19,02 milioane).

O situație critică este în București, Timișoara și Iași, unde primarii au refuzat să pună recenzori la dispoziție pentru efectuarea recensământului, iar numărul persoanelor recenzate este foarte mic, ceea ce va afecta decisiv, pe viitor, dezvoltarea acestor zone.

Primăriile din Bucureşti au deschis 80 de centre de recenzare fixe şi alte peste 700 de astfel de centre sunt în restul ţării.

Harta tuturor centrelor de recenzare fixe poate fi consultată AICI. Cu acest prilej, INS face apel la populație să primească vizita recenzorului la reședință sau să meargă la unul dintre centrele fixe de recenzare.

×
Subiecte în articol: recensământ 2022
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close