Antena 3 CNN Actualitate Social România, invadată de gripa porcină. Cele mai afectate judeţe

România, invadată de gripa porcină. Cele mai afectate judeţe

Pesta porcină evoluează în 40 de județe din România, cele mai afectate fiind Teleorman, Iași și Satu Mare, a anunţat Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), citată de Mediafax.

România, invadată de gripa porcină. Cele mai afectate judeţe
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    02 Oct 2020   •   20:15

Potrivit datelor oficiale, vineri, în Romania, pesta porcină africană era confirmată în 40 de județe, în 36 dintre acestea fiind afectați atât porcii domestici cât și mistreții. În două județe sunt infectați numai mistreții, iar în alte două județe au apărut cazuri doar la porcii domestici.

În prezent în România sunt 525 de focare cele mai multe fiind în Teleorman, Iași și Satu Mare.

În ceea ce privește mistreții, de la prima semnalare a prezenței virusului în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 3918 cazuri de infectare în 38 de județe. Cele mai multe sunt în Teleorman și Giurgiu.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin doi ani de la apariția lor.

Pesta porcină africană este o boală virală fără leac care afectează porcii domestici şi mistreţii. Virusul este inofensiv pentru oameni, dar a provocat perturbări economice semnificative în multe ţări, inclusiv China cel mai mare consumator de carne de porc la nivel mondial.

×
Subiecte în articol: gripa porcina
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close