Antena 3 CNN Actualitate Social Salariu de 6.000 de euro pentru cel mai dorit job din România

Salariu de 6.000 de euro pentru cel mai dorit job din România

Salariu de 6.000 de euro pentru cel mai dorit job din România
Sursa foto: Foto: pixabay.com
01 Noi 2019   •   14:54

În luna octombrie, joburile din domeniile financiar - contabilitate, inginerie şi medical & pharma ocupă primele trei poziţii în topul căutărilor efectuate de către candidaţii români, cu peste 80.000 de căutări în total.

Surpriza lunii octombrie vine din domeniul resurse umane, unde angajaţii specializaţi au înregistrat peste 21.000 de căutări de joburi, fiind mai preocupaţi de perspectiva unui job nou decât cei din domenii precum transport sau vânzări, al căror interes a fost mult mai constant pe parcursul acestui an, se arată într-o analiză efectuată de BestJobs.  

Alte domenii ce au înregistrat un număr mare de candidaţi care şi-au căutat joburi în luna octombrie sunt transport (peste 20.000 de căutări), vânzări (peste 15.000 de căutări) sau juridic (peste 13.000 de căutări). Cel mai râvnit job în luna octombrie, cu aproape 1.000 de aplicanţi, a fost cel de Director de fabrică pentru o companie românească din vestul ţării, care oferea un salariu de peste 6.000 euro brut. Alte joburi care s-au bucurat de un interes crescut din partea candidaţilor, în luna octombrie, au fost: BRD Finance IFN SA - Agent Servicii Clienţi (914 aplicanţi), Deichmann - Asistent vânzări (827 aplicanţi) şi BCR - Partener Servicii Clienţi (701 aplicanţi), scrie Adevărul. 

 

×
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close