Antena 3 CNN Actualitate Social Schimbare importantă pentru medicii de familie, de la 1 aprilie

Schimbare importantă pentru medicii de familie, de la 1 aprilie

Guvernul a aprobat vineri o hotărâre care extinde serviciile medicale acordate de medicii de familie, atât la cabinete, cât şi la domiciliul pacientului sau la locul solicitării. Modificările vor intra în vigoare de la 1 aprilie.

Schimbare importantă pentru medicii de familie, de la 1 aprilie
Sursa foto: Unsplash.com
de Alexandra Dima    |    25 Mar 2022   •   15:41

În scopul asigurării accesului permanent la serviciile acordate de medicii de familie, pentru a determina diminuarea perioadei de recuperare a sănătăţii şi reducerea numărului de internări evitabile, vor fi extinse serviciile medicale acordate de medicii de familie conform curriculei de pregătire, prin introducerea de noi servicii de diagnostic şi tratament, care vor putea fi acordate atât în cadrul cabinetelor medicilor de familie cât şi la domiciliul pacientului sau la locul solicitării, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Astfel, medicul de familie va putea efectua şi la domiciliu sau în afara programului de lucru orice tratament injectabil sau perfuzabil necesar, în urma consultaţiei pe care acesta o acordă pacienţilor din lista proprie.

×
Subiecte în articol: medici familie tratament la domiciliu
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close