x close

Tragedie în Tulcea. Un bărbat a murit din cauza unei candele. Omul nu a mai avut nicio șansă

16 Oct 2019   •   08:02
Tragedie în Tulcea. Un bărbat a murit din cauza unei candele. Omul nu a mai avut nicio șansă

Un bărbat din satul tulcean Horia a murit, marţi seara, în timpul unui incendiu izbucnit în locuinţa sa din cauza unei candele lăsate aprinsă nesupravegheată, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, a fost scos de vecini din casă până la sosirea pompierilor, însă el nu a supravieţuit, echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă constatând decesul acestuia.

Pentru stingerea incendiului, 13 pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă au intervenit timp de aproape o oră şi jumătate.

"Incendiul s-a manifestat la nivelul unei singure camere, unde au ars materiale textile şi elemente de mobilier. Cauza probabilă este o candelă nesupravegheată", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Florentin Daciu. 

Sursă: Agerpres
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati