Procesul de regularizare a muncitorilor străini din România nu arată la fel de la ghișeu cum arată din birourile în care se scriu ordonanțe. La ghișeu, un funcționar îți spune „Tu ești ilegal aici”. Tot acolo, un om din Nepal trebuie să scrie pe o foaie numele angajatorului care l-a ținut fără acte – știind că, dacă spune adevărul, omul acela poate avea probleme, iar dacă minte, riscă el. Georgiana Bădescu, coordonator al programului de migrație la Centrul pentru Resurse Juridice, merge zilnic cu migranți la birourile IGI din București. Anatolie Coșciug, director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației, a organizat grupuri de voluntari care însoțesc muncitorii străini la sediile Imigrărilor din cele mai mari orașe ale țării. Ei doi sunt printre puținii oameni care știu ce se întâmplă pe teren cu muncitorii străini. Și povestesc pentru Antena3.ro cum arată o realitate pe care nicio ordonanță nu a prevăzut-o.
România a lansat la sfârșitul lunii aprilie, prin OUG 32/2026, primul program de regularizare a muncitorilor străini aflați în ilegalitate. Pe scurt, e o amnistie: dacă ai intrat în țară cu viză de muncă și nu ai pe numele tău o decizie de returnare, te duci la un birou al Inspectoratului General pentru Imigrări, îți declari adresa, și poți reintra în legalitate. Era nevoie de un astfel de program pentru că, în ultimii ani, zeci de mii de muncitori din Asia de Sud – Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, India, Pakistan – au ajuns să trăiască fără acte pe teritoriul României, în cele mai multe cazuri nu din vina lor, ci pentru că angajatorii nu le-au depus dosarele la timp sau pentru că birocrația i-a blocat. Cum a ajuns România aici și de ce procesul de regularizare riscă să eșueze, Antena3.ro a explicat într-un material separat.
O declarație imposibilă
Ce se întâmplă, concret, atunci când un muncitor străin aflat în ilegalitate încearcă să folosească amnistia promisă de statul român? Primul lucru pe care trebuie să-l facă e să completeze o declarație pe propria răspundere. Sună simplu, nu? Nu e.
Pentru că pe acea foaie trebuie să scrii unde ai locuit și pentru cine ai muncit. Fără acte. Iar asta te pune într-o situație imposibilă.
„Tu ești între ciocan și nicovală”, spune Anatolie Coșciug. „Te-au ajutat niște oameni, te-au angajat fără acte, te-au sprijinit să stai, să-ți plătești datorii. Și acum tu le scrii numele și prenumele într-un document oficial. Ce se întâmplă cu datele alea, pe bune?”
Întrebarea nu e retorică. Dacă migrantul scrie adevărul – că a lucrat fără acte la un anumit angajator – riscă să-l pună pe acel angajator într-o situație penală. Dacă minte, riscă să fie prins. Dacă nu scrie nimic, dosarul e incomplet.
„Eu întreb: ce faci, minți? Zici că ai lucrat în altă parte? Zici adevărul și riști să-i pui pe oamenii ăia într-o situație...? E un document oficial, până la urmă, e semnat”, spune Coșciug.
Iar statul nu a clarificat ce face cu aceste declarații.
„Nu e clar ce fac cu declarațiile astea. Se duc și verifică unde au declarat oamenii ăștia că au lucrat ilegal? Sunt câteva mii de firme și de proprietari care au ținut în ilegalitate niște oameni. Nu e foarte clar. Nu am înțeles ce faci cu informația asta”, mai explică cercetătorul.
„Tu ești ilegal aici”
Anatolie Coșciug descrie o atitudine pe care o întâlnesc constant la ghișeele IGI: cea polițienească.
„Stilul ăsta polițienesc: deja se raportau «Tu ești ilegal aici», știi?”, povestește el. E atitudinea unui funcționar care vede în fața lui un infractor, nu un om care a venit să se pună în legalitate.
Ca răspuns, Coșciug și colegii săi au organizat grupuri de voluntari – studenți, profesori, oricine a vrut – care merg cu migranții la sediile IGI.
„Doar să fie acolo, să asiste, ca să punem un pic de presiune pe ei. Că noi am văzut: dispare foarte mult din cum se raportează la migranți când sunt însoțiți de români care știu legea” – Anatolie Coșciug, cercetător.
Georgiana Bădescu confirmă spusele lui Anatolie Coșciug din experiență directă. Ea a mers la biroul IGI din Ilfov încă din prima zi după publicarea ordonanței, pe 28 aprilie.
„Am mers cu șase persoane. Printre ele, trei au fost regularizate acolo, moment în care angajatul de la ghișeu ne-a întrebat: «Mai veniți cu mulți?» Noi încercam să explicăm că o să vină sute”, povestește ea.
Dar prezența unui însoțitor nu e doar simbolică. Migranții cer ajutor pentru că le e frică. „Uneori pur și simplu apelează la noi doar ca să-i susținem”, spune Bădescu. „Vor să simtă că e cineva care vorbește limba acestei țări, care știe legea și care se poate bate, între ghilimele, pentru ei.”
Dosarele DIICOT și angajatorii care profită
Georgiana Bădescu nu vorbește doar despre erori birocratice. Ea documentează și cazuri în care ilegalitatea migranților e deliberată – nu din partea lor, ci din partea angajatorilor.
„Există și modelul – și noi l-am documentat la cerere și există o anchetă la DIICOT – în care pur și simplu aduc migranți pe care îi țin în ședere ilegală pentru că au foloase materiale, pentru că pentru oamenii aceștia nu se plătesc taxe”, spune ea. „Sunt dosare la DIICOT cu zeci de victime care au fost împinse în ședere ilegală ca să nu se plătească taxe.”
Pe lângă exploatarea deliberată, există și o practică pe care Bădescu o numește „foarte comună”: angajatorii care rețin ilegal pașapoartele și permisele de ședere ale muncitorilor.
„Sunt foarte mulți angajatori care le rețin ilegal pașaportul și permisul de ședere, deși n-ai voie să reții actele de identitate și călătorie. Și sunt persoane în ședere ilegală care vor să aplice pentru regularizare și nu au acte – pentru că angajatorul le ține”, precizează ea.
La Mehedinți, CRJ a făcut o petiție pentru un migrant al cărui permis de ședere era reținut de angajator: „Mi s-a răspuns că în condica IGI apare că și l-a ridicat singur, de parcă asta ar infirma ipoteza cum că angajatorul îi ține actele. Sunt birouri teritoriale care pur și simplu nu răspund la sesizările noastre așa cum ar trebui. Nu fac investigații, nu îi interesează.”
Pedepse: unul ia amendă, altul e deportat
Georgiana Bădescu ridică și o problemă de proporționalitate a sancțiunilor. Când un muncitor e prins în ședere ilegală, consecința pentru el poate fi deportarea. Pentru angajatorul care l-a pus în situația asta? O amendă.
„Nu putem vorbi de proporționalitate când pe un om îl deportezi și pe unul îl amendezi”, spune Bădescu. „Și oricum, noi știm din practică că un procent foarte infim dintre persoanele care sunt în astfel de situații depun plângeri sau își cer drepturile.”
De ce nu depun plângeri?
„Migranții nu au mijloacele financiare necesare să-și angajeze un avocat, nu au mijloacele necesare să strângă un probatoriu. Adică nu au metode practice și facile să raporteze infracțiuni. Când raportează, nu sunt rezolvate”, spune aceasta.
Sistemul care te blochează tocmai când vrei să avansezi
Anatolie Coșciug explică și o problemă pe care puțini o înțeleg din afară: sistemul românesc nu doar că îi ține pe migranți legați de un angajator, ci îi blochează și atunci când vor să evolueze profesional.
„Asta creează un sistem de legare de glie”, spune el. „În momentul în care vrei să avansezi în carieră, poate termini niște studii, trebuie să reiei procesul de la zero, ca și cum n-ai avut deloc experiență în România.”
Iar cei care nu au rețelele necesare – prieteni, contacte, ONG-uri care să-i ghideze – „s-au trezit în ilegalitate efectiv pentru că era atât de complex mecanismul de prelungire sau de schimbare de la student la muncă sau de la muncă necalificată la muncă calificată”.
Ce nu există în România și există în alte țări
Atât Bădescu cât și Coșciug subliniază un lucru simplu pe care România nu l-a făcut niciodată: să comunice cu cei pe care îi afectează.
„Nu au făcut întâlniri cu ambasadele, n-au făcut întâlniri cu organizațiile din teritoriu”, spune Coșciug. „În Germania, de exemplu, există un registru al organizațiilor care lucrează în domeniul ăsta, care sunt invitate constant, sunt informate. La noi nu există așa ceva.”
Iar CRJ a cerut public, printr-o scrisoare deschisă, ca IGI să publice o listă cu deciziile de returnare, sau măcar să ofere un mecanism prin care migranții să poată verifica dacă au o astfel de decizie pe numele lor – înainte de a se prezenta la ghișeu și de a risca deportarea.
„Momentan, nu am primit un răspuns la scrisoarea deschisă”, spune Georgiana Bădescu.
Între timp, ea continuă să meargă zilnic la sediile IGI din București cu migranți care vor să reintre în legalitate. Iar Anatolie Coșciug și rețeaua pe care a construit-o continuă să trimită voluntari în cele mai mari orașe din țară.
Ştiri video recomandate
