Antena 3 CNN Actualitate Social Un bărbat din Arad fost la muncă în străinătate, iar în drum spre casă, s-a oprit la o benzinărie. La scurt timp, a avut parte de șocul vieții sale

Un bărbat din Arad fost la muncă în străinătate, iar în drum spre casă, s-a oprit la o benzinărie. La scurt timp, a avut parte de șocul vieții sale

Un bărbat din Arad fost la muncă în străinătate, iar în drum spre casă, s-a oprit la o benzinărie. La scurt timp, a avut parte de șocul vieții sale
12 Dec 2018   •   20:05

Un bărbat din Arad care muncise în străinătate, în Germania, a rămas fără plicul cu banii pe care îi avea pregătiți pentru Sărbători.

Acesta a plecat cu autocarul din Germania și, la granița dintre Austria și Ungaria, vehiculul a făcut o pauză la o benzinărie.

Acolo, erau doi bărbați care care au văzut plicul cu economiile lui. După un mic incident, i-au furat plicul cu bani și au rupt-o la fugă.

Unul dintre hoți s-a urcat într-o mașină înmatriculată în Germania, altul într-un vehicul cu număr de Ialomița.

Mai mult decât atât, martori de la fața locului spun că hoții i-au amenințat pe cei de față, astfel că nu a intervenit nimeni. Suma cu care cei doi hoți au reușit să fugă este de 2.900 de euro, potrivit specialarad.ro.

×
Subiecte în articol: bani plic benzinarie strainatate Arad
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close