Antena 3 CNN Actualitate Social Un bărbat din Dâmbovița, reținut după ce a amenințat cu arma un rival

Un bărbat din Dâmbovița, reținut după ce a amenințat cu arma un rival

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a ameninţat cu arma o altă persoană.

Un bărbat din Dâmbovița, reținut după ce a amenințat cu arma un rival
Sursa foto: Hepta
03 Iun 2020   •   15:18

Bărbatul din Moreni este acuzat de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare.

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în ziua de 29 mai, bănuitul, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, în timp ce se afla pe o stradă de pe raza municipiului Moreni, ar fi ameninţat cu o armă neletală supusă autorizării, deţinută în mod legal, un bărbat de 41 de ani. Totodată, bărbatul ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică. De asemenea, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, iar, ca măsură complementară, s-a dispus indisponibilizarea armei”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa. 

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close