Antena 3 CNN Actualitate Social Un student din Brăila care a omorât un fost coleg de universitate cu o lovitură de pumn, a fost eliberat după un an și șapte luni

Un student din Brăila care a omorât un fost coleg de universitate cu o lovitură de pumn, a fost eliberat după un an și șapte luni

Un student din Brăila care a omorât un fost coleg de universitate cu o lovitură de pumn, a fost eliberat după un an și șapte luni
18 Aug 2019   •   15:12

Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a considerat că perioada petrecută în spatele gratiilor de tânărul de 24 de ani care a ucis accidental un fost coleg este suficientă pentru îndeplinirea scopului pedepsei. 

Judecătoria Brăila a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de către Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate ce îl viza pe Daniel Iulian Ianculescu (24 de ani), student în anul doi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi, condamnat de Curtea de Apel Galaţi pe 21 septembrie 2017 la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Practic, tânărul a executat efectiv un an şi 7 luni de închisoare din pedeapsa aplicată înainte de a fi liberat condiţionat.

Continuarea adevarul.ro.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close